Părintele poemului simfonic modern, autor de opere de excepţie, Richard Strauss a compus doar trei simfonii: „Simfonia în fa minor”, „Simfonia domestică” şi „Simfonia Alpilor”, mai corect — „O Simfonie a Alpilor” („Ein Alpensinfonie”). Aceasta din urmă, deşi este intitulată simfonie, termenul poate fi găsit impropriu, pentru că este compusă într-o singură parte, cu mai multe schimbări de tempo. Strauss, adoptând o formă mai mult de poem gigant, câştigă libertate în compoziţie. Pe lângă eliminarea corsetului simfonic, ca formă, el renunţă la conflictele de idei şi la dezvoltarea esteticii sentimentelor, tipice formelor de sonată din simfonii.
Măreţia şi frumuseţea naturii nu sunt descrise prin intermediul sentimentelor născute, ci asistăm la fapte concrete, în urcuşul muzical prin munţii Alpi. Sunt descrise evenimentele petrecute pe munte în răstimpul a 11 ore, de la ultimul întuneric al zorilor până la lăsarea nopţii, o succesiune de imagini simfonice puternic sugestive. Pe parcursul desfăşurării sonore spectatorii vor putea desluşi talăngile turmelor, vuietul vântului şi alte sunete care se pot auzi în natură.
Pentru această simfonie, care durează în jur de o oră, Strauss a prevăzut un aparat orchestral format din 125 de instrumentişti. Prima audiţie a simfoniei a fost la 25 octombrie, 1915, la Berlin, sub conducerea compozitorului. La Timişoara, spectacolul va avea loc la Sala Capitol, vineri seara, de la ora 19.
Citiți principiile noastre de moderare aici!