Astfel, luni, 30 septembrie, între orele 08:00-14:00, reprezentanţii Colterm spun că sunt nevoiţi să întrerupă furnizarea apei calde de consum la Punctul Termic nr. 91 pentru efectuarea unor lucrări, ceea ce va face să fie afectaţi abonaţii de pe Aleea Icar şi străzile Aştrilor, Azurului, Orion, Sirius şi Sudului.
Probleme vor avea, luni, şi consumatorii din alte zone ale oraşului. „Tot luni, 30 septembrie 2013, între orele 08.00-16.00, vor fi oprite punctele termice 62, 63, Rusu Şireanu şi Văcărescu, în vederea finalizării lucrărilor de investiţii la magistrala (reţeaua termică primară) 2 Dn 300, de pe strada Brâncoveanu. Vor fi afectaţi consumatorii care locuiesc în zonele sau pe străzile: Platanilor, Alexandra Odobescu, Constantin Brâncoveanu, Rusu Şireanu şi Bd. Regele Carol”, precizează purtătoarea de cuvânt a Colterm, Laura M. Bondrilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!