Trupa Akcent a luat naştere în anul 2001, când a înregistrat un mare succes cu piesa „Ţi-am promis”. Primul album al formaţiei, „În culori”, lansat la începutul anului 2002, a fost recompensat cu Discul de Aur, la numai trei săptămâni de la apariţia pe piaţă, iar câteva luni mai târziu a primit şi Discul de Platină. În primăvara lui 2008, Marius a părăsit formaţia, după şapte ani de la debut, iar Adi, Mihai şi Sorin au continuat proiectul în formula de trio. Ultimul album semnat Akcent, lansat anul trecut, conţine super-hiturile „That’s my name” şi „Stay with me”. Cei trei băieţi vor veni la Timişoara joi seara, după ora 23, în clubul Heaven. Intrarea pentru doamne şi domnişoare va fi liberă.
Show cu Akcent în Heaven Studio
Adi, Mihai şi Sorin, cei trei componenţi ai trupei Akcent, îi aşteaptă pe timişoreni joi, în clubul Heaven, pentru o petrecere de zile mari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!