Liderul grupului PSD din Camera Deputaților vrea să se întâlnească cu toți parlamentarii de Timiș, indiferent de partid, pentru a discuta problemele județului. Își dorește un pact, poate fi numit chiar și „Pactul județului Timiș”, în care să fie identificate „patru-cinci-șase probleme importante, investiții importante, necesare județului Timiș”. Crede că așa s-ar putea găsi finanțare și Timișoara n-ar mai fi uitată de cei de la București.
„În următoarele două săptămâni pare că va veni bugetul de stat în parlament, acolo avem pârghii pentru a putea transpune aceste dorințe în investiții concrete. Fac un apel la adresa parlamentarilor PNL și USR de Timiș, ca guvernul să nu abandoneze din nou Timișoara atunci când elaborează proiectul de buget. De 30 de ani, Timișoara este unul dintre județele care contribuie cel mai mult la bugetul de stat și nu am să obosesc să spun asta. De fiecare dată ne vin foarte puțini bani înapoi. Acesta este un moment în care împreună putem să dăm dovadă de unitate (…) să se regăsească investiții importante pentru județul Timiș încă din proiectul de buget”, atrage atenția Alfred Simonis, președintele PSD Timiș.
Simonis vrea ca săptămâna viitoare să-i invite pe toți parlamentarii de Timiș la o întâlnire pe marginea proiectelor care vor fi susținute prin amendamente la proiectul de buget. Dă asigurări că parlamentarii social democrați, atât deputații, cât și senatorii, vor susține toate amendamentele pentru Timiș.
„În numele grupului parlamentar PSD, în calitate de lider, pot să spun că voi vota împreună cu ceilalți 109 deputați, dar și 47 de senatori orice amendament susținut de orice parlamentar de Timiș, care este în beneficiul județului Timiș. Am să iau legătura cu dânșii și aș vrea ca marți sau miercuri să răspundă pozitiv, să lase orgoliile, să nu conteze că a venit din partea mea această invitație și să ne întâlnim să identificăm aceste probleme și să le punem în practică”, a completat Alfred Simonis.
Este foarte probabil ca la proiectul de buget de anul acesta să nu fie acceptate amendamente în plen, acestea fiind discutate înainte de grupurile parlamentare, așa cum s-a întâmplat și anul trecut.
Întâlniri și cu primarii
Liderul PSD Timiș spune că a avut o discuție și cu primarii social democrați din Timiș, pentru a identifica proiectele fiecărei localități. Iar dacă parlamentarii nu vor dori să dea curs invitației lui, este dispus să îi cheme la întâlniri pe toți primarii din județ.
„În măsura în care parlamentarii PNL și USR nu vor da curs invitației mele, voi încerca să iau legătura cu toți primarii din acest județ, indiferent că sunt de la Pro România, de la Partidul Republican, de la PMP, de la UDMR, de la USR și PNL, pentru a identifica orice problemă care ține de județul Timiș”, a completat Alfred Simonis.
Potrivit social democratului, unirea parlamentarilor din toate partidele este singura modalitate prin care județul Timiș are de câștigat.
„Cred că aceasta este modalitatea prin care alte județe s-au dezvoltat, au avut o forță unitară a parlamentarilor, cred că e momentul ca parlamentarii de Timiș, indiferent de partidul din care fac parte, să facă front comun cu toții. Este momentul ca Timișul să preia modelul altor județe (…) pentru a obține cât mai multe pentru acest județ care contribuie cât mai mult la bugetul de stat și primește cât mai puțin înapoi. Poate că nu e neapărat vina lor, poate e și vina noastră că nu reușim să ne ducem ca o forță unită. Acest județ contribuie colosal la bugetul de stat și primește firimituri de fiecare dată”, a conchis Simonis, care a reiterat că toți cei 157 de parlamentari PSD vor vota „orice amendament util” pentru județul Timiș.
Trimite articolul
XMuica ce grijuliu a devenit deodata pentru Timis.Dar in mandatul trecut cand prietenul sau era prim ministru la durut in “SPIT”
-
Fleabatza ta de Timis e foarte activa si sprijina din rasputeri judetul,a incheiat cu centura si la est si la vest,de jur’imprejur,s-o pupi…
Asta era și datoria ta, de aia ai fost ales, PSD da in ridicol, nu e ceva nou
Doar mi se pare mie sau chiar ii curge scuipat din gura? Macar niste balutza are la buzele alea maron de la atata amusinat rectal sub grindeacnu. Macar daca ar plati bine articolele astea, sa se bucure de un banut si jurnalistii, ca noi stim cu cine avem a face.
-
Vlasin,cam amusini lin pe linga rect’in, cu spor..
-
Corect. Multzam. Nu observasem. Am copiat si deschis in Paint si marit. Buzele ii sunt unite de un fir de saliva exact sub varful nasului. Omul vorbeste pasionat, ekshitat. Idiotul cu Trianon zi nationala care se da timisorean get-beget.
Le voteaza pentru ca sunt in opozitie si votul lor nu conteaza. De ce nu au votat cand au fost la putere? Uneori politicienii se vede ca ii cred pe oameni copii de gradinita, sau prostimea, cum spun ei,
clovnule, iar ai aparut? vremea voastra s-a dus, vis urat… mergi sa-i duci oala lui ilici
-
Ciumetex,nu ai calificare, pentru dus oala lui Ilici,acolo e concurs pe post,nu-i ca la voi ,pentru lins sau dus olitza lui fricky sau nimenica…
Liderul asta PSD e cel ce a obtinut 19% din voturi la parlamentare in Timis?Adica ceva mai mult de jumatate din procentul partidului la nivel de tara?