Consiliul Județean Timiș împreună cu Muzeul Național al Banatului invită publicul timișorean să celebreze Centenarul Marii Uniri vineri, 5 octombrie. Evenimentul începe la 17.30 cu o paradă și fanfară militară, care va merge pe traseul Piața Operei – Piața Libertății – Piața Unirii – Bastion, unde va avea loc un spectacol în cadrul căruia va fi citită Rezoluția de către „Regele Ferdinand și Regina Maria”. Iar de la 18.30, pe scena de la Bastion vor urca trupele Pământ din Timișoara, Subcarpați și Zdob și Zdub!
„Prin cântecele lor vor trezi spiritul românesc, prezent în fiecare dintre noi și amplificat ori de câte ori ne aducem aminte de istoria țării”, ne transmit organizatorii.
În aceeași zi, va avea loc și deschiderea Salonului Internațional de Presă și Arte Vizuale Satirice – ediția a VI-a, de la ora 16:00, la Bastionul Maria Theresia, și spectacolul Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” – „Suflet românesc. Balada Meșterului Manole”, la ora 21:00 în aceeași locație.
Citiți principiile noastre de moderare aici!