Peste 200 de studenţi din ţări din Uniunea Europeană, dar și din Mexic, Algeria, Indonezia sau Egipt, alături de cei români, se vor întâlni în următoarele zece zile, în cadrul celei de-a 22-a ediţii a ISWinT.
„ISWinT propune în acest an tema “Develop Yourself: Design the Future”. În cadrul workshop-urilor diversificate, studenţii vor învăţa că fiecare dintre noi are un talent într-un anumit domeniu şi vor fi încurajaţi să îl dezvolte, să îşi cultive abilităţile şi pasiunea, indiferent dacă acestea sunt legate de fotografie, de gastronomie, de vorbitul în faţa unui public sau de orice altceva”, spun organizatorii.
ISWinT se desfășoară în perioada 23 iulie – 2 august în organizarea Ligii Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara.
„Avem peste 200 de participanţi din peste 30 de ţări, care sunt invitaţi la 11 workshop-uri. Avem şi patru activităţi deschise publicului timişorean: deschiderea şi închiderea oficială, “Ziua Internaţională” şi tradiţionala paradă ISWinT”, a declarat Victor Dobrescu, coordonatorul proiectului ISWinT 2015.
Unul dintre cele mai interesante evenimente din cadrul ISWinT are loc sâmbătă, de la ora 16, pe strada Mărăşeşti. Aici timişorenii se pot întâlni cu tinerii din mai multe ţări în cadrul acţiunii „Ziua Internaţională”. Totodată vineri, 31 iulie, de la ora 21.30, are loc parada oficială a participanţilor – studenții vor purta tricouri galben cu verde, culorile oficiale ale ISWinT, steaguri şi însemne specifice tuturor naţiunilor prezente la eveniment. Caravana va porni din Complexul Studenţesc şi va trece pe la Podul Michelangelo, Catedrala Mitropolitană, Piaţa Operei şi Piaţa Libertăţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!