Incanto Quartetto vă invită să înrămaţi muzica interioară care însoţeşte, subtil, orice periplu într-un muzeu de artă şi fiecare clipă de admiraţie în faţa unei capodopere. Rame muzicale pe care veţi recunoaşte semnăturile lui W.A. Mozart, B. Bartok, N. Paganini, H. Wieniawski, L. Spohr, W. Ernst, J. Haydn, J. Massenet, C. Porumbescu vor încadra, pentru o seară, atmosfera Palatului Baroc.
Concertul este pus la cale în colaborare cu Muzeul de Artă Timişoara şi Asociaţia culturală Art Time şi îl va avea moderator pe baritonul Cristian Rudic. Accesul publicului la eveniment va fi liber.
Concertmaestrul Ovidiu Adrian Rusu (vioară), Nada Petrov (vioară), Veaceslav Minzat (violă), Marius Bernecker (violoncel) sunt muzicienii care în 1996 au fondat Incanto Quartetto, în cadrul Operei Naţionale Române din Timişoara. Devenit astăzi un brand artistic puternic, cvartetul timişorean excelează în a dizolva, cu spirit şi farmec, mitul fals al muzicii culte ca teritoriu inaccesibil gustului larg. Cei patru muzicieni caută, (re)descoperă şi aleg pentru concertele lor cele mai frumoase locuri ale Timişoarei şi ale altor oraşe, săli neştiute sau locuri uitate, spaţii adesea atipice, care au o muzicalitate a lor proprie, puternică.
Cu un bine definit profil muzical clasic, Incanto Quartetto abordează cu o molipsitoare plăcere şi alte genuri, cum ar fi cel de miniaturi orchestrale celebre, muzică de film, evergreens, valsuri, tangouri, cafe-concert, jazz, folclor. Alcătuite cu imaginaţie şi mereu înnoite, programele lor muzicale sunt adevărate curcubee sonore, în care reveria, optimismul, melancolia şi umorul colorează atmosfera.
Citiți principiile noastre de moderare aici!