Programul de adopţii continuă cu târgul organizat pe data de 6 iunie, la sediul adăpostului situat pe DN 59 km 12 +200. Vă aşteaptă aproape 300 de căţei cu vârste cuprinse între 3 luni şi 10 ani, toţi pregătiţi să vă fie companioni de nădejde. Câinii sunt microcipaţi, deparazitaţi, vaccinaţi şi sterilizaţi, proveniţi din adăpostul de animale.
Târgurile de adopţie sunt organizate de Primăria Municipiului Timişoara împreună cu această societate. În cadrul manifestării, medici veterinari şi voluntari vor putea răspunde întrebărilor dumneavoastră privind modul de îngrijire a animalelor de companie şi legislaţia specifică în vigoare.
Evenimentul are loc sâmbătă, la adăpostul Danyflor, din Şag, între orele 10 şi 13.30. În cazul în care, în ziua târgului, până la ora 10.00 timpul este nefavorabil, acesta se anulează.
Citiți principiile noastre de moderare aici!