Târgul de Crăciun organizat de primărie se va desfăşura, în Piaţa Victoriei, în perioada 1 decembrie 2010 – 10 ianuarie 2011.
Ediţia din acest an, cea de-a patra, se bucură de un număr record de participanţi: 80 de de comercianţi. La Timişoara vor fi prezenţi inclusiv comercianţi din Germania şi Ungaria, care vor vor expune produse specifice sărbătorilor de iarnă la căsuţele din Piaţa Victoriei. Nu vor lipsi cozonacii, turta dulce, castanele coapte şi vinul fiert. Un comerciant din ţara vecină Ungaria va veni cu peste zece feluri de caşcaval, spun reprezentanţii muncipalităţii.
Tot de Ziua Naţională a României, va fi pornit şi iluminatul public festiv în oraş. Cum miercuri este Ziua Naţională a României, timişorenii care vor vizita târgul din centru vor avea parte şi de câteva momente muzicale. De la ora 17.00, pe scena din faţa Operei va concerta Fanfara Timişoara Big Band, după care va avea loc un spectacol susţinut de Ansamblurile folclorice Timişul, Mladost, Bokreta şi Banater Rosmarein, cu participarea mai multor solişti (Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, Dumitru Teleagă, Doriana Talpeş şi Ramona Roescu), iar de la 18.30 vor cânta formaţiile Bega Blues Band şi Blue Station.
Târgul de Crăciun va putea fi vizitat între orele 10.00 şi 23.00. Copiii îi vor putea scrie şi anul acesta lui Moş Crăciun, la fel ca în anii trecuţi, iar cei care i-au trimis cele mai frumoase scrisori vor primi daruri în seara zilei de 23 decembrie, când va sosi Moşul în Piaţa Victoriei.
A. S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!