Decizia de a se amâna târgul a fost luată de reprezentanții Consiliului Județean Timiș, organizatorii acestui eveniment. Motivele, spun aceștia, sunt organizatorice și… „obiective”. Deși trebuia ca târgul să aibă loc în acest weekend, acesta se va desfășura în 12, 13 și 14 octombrie.
„În fiecare an, Roadele Toamnei se făceau în a doua jumătate a lunii octombrie. Acum s-au devansat lucrurile, pe câmp produsele, în special legumele, fructele sunt mai puține, dar o să mai fie rădăcinoase, gutui, mere, varză, o să fie sfeclă roșie, care se mai găsesc pe câmp, varză, care se solicită de la mijlocul lunii octombrie. Am vorbit cu agricultori și producători din Serbia, Ungaria, din alte zone. În fiecare an am avut un număr însemnat de producători, anul acesta vor fi 40-50 de producători agricoli, legume fructe, vin, tot atâția cu produse agroalimentare, produse de la țară, de casă, tradiționale, cârnați, pastramă, șuncă, slănină, brânză, must, vin, țuică de anul acesta, mere”, a spus Nicolae Oprea, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!