Vă reamintim, în Calea Șagului s-a lucrat cam toată vara anului trecut, șantierul durând aproape trei luni, pentru că muncitorii contractați de primărie au lucrat pe bucăți. Este, fără doar și poate, una dintre cele mai circulate artere din Timișoara, așa că șoferii au resimțit din plin șantierul.
Primarul Nicolae Robu a lăudat în repetate rânduri lucrarea de o calitate excepțională, dar iată că este deja a treia oară când șoseaua este spartă. Calea Șagului s-a umplut iar de bucăți lipsă de asfalt. SDM ar fi folosit acolo o tehnologie nouă, iar edilul-șef a fost asigurat că este „foarte bună”.
Nu este prima dată când se intervine pe șoseaua reabilitată cu mai puțin de jumătate de an în urmă. S-a mai lucrat acolo și în luna octombrie a anului trecut, când a fost descoperită o problemă la un cămin de apă al Aquatim. Atunci a fost decopertată toată intersecția Șagului cu Rebreanu. La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut a fost spartă din nou o bucată din aceeași intersecție, reparația fiind gata în aceeași zi.
Iată că suntem la final de ianuarie, iar Calea Șagului a fost spartă de două ori într-o săptămână. S-a lucrat mai întâi la trecerea de pietoni de la Turist și la intersecția cu Bd. Liviu Rebreanu, iar mai apoi vizavi de Secția 3 de Poliție. E drept, muncitorii au stat acolo doar câteva ore, care au fost însă suficiente pentru ca șoferii să înceapă să-și pună întrebări. Ce se întâmplă de fapt pe șoseaua reabilitată în vara anului trecut de primărie? S-a încercat o tehnologie nouă, ne-a dezvăluit primarul Nicolae Robu, care n-a știut însă să explice în ce constă minunea.
„Știu că s-a experimentat o nouă tehnologie acolo, dar cei de la SDM m-au asigurat că este foarte bună. Nu știu care sunt cauzele deteriorărilor, lucrarea este în garanție. Dar înțeleg nemulțumirea șoferilor, este vorba despre deranjul pe care societatea îl produce orașului”, ne-a declarat Robu.
Reprezentanții Direcției Edilitare din primărie susțin că intervențiile recente au fost necesare din cauza stricăciunilor cauzate de mașinile de mare tonaj care circulă pe Calea Șagului.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1925056″]
[related-post post_id=”1922530″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!