Societatea de Drumuri Municipale, Horticultura, Societatea de Transport Public Timișoara, Societatea de Piețe, Aquatim și Colterm sunt societățile care și-au trimis angajații să adune praful și mizeria dintre carosabil și trotuarele orașului, alături de câțiva deținuți de la Penitenciarul Timișoara. Sunt între 200 și 300 de persoane, estimează primarul Nicolae Robu, care au fost mobilizate să adune mizeria adunată pe străzi. Unele societăți și-au cumpărat mături și lopeți, altele au împrumutat chiar de la Retim, firma care se ocupa de salubrizarea stradală în Timișoara până în toamna lui 2018.
„Sunt toate societățile primăriei, plus Penitenciarul. Între 200-300 de oameni, și Aquatim iese, inclusiv la măturat. S-au făcut și împrumuturi de mături de la Retim. Se merge din centru pe toate arterele principale, până la ieșirile din oraș. În primul rând se fac carosabilele, dar și trotuarele. Se strânge praful de lângă borduri, cu mături și cu lopeți, se răzuiește, iar apoi se vine și se spală toate străzile. Are Aquatim utilaje de spălat, că trebuie să-și curețe să nu se înfunde canalizarea”, a explicat primarul Timișoarei pentru tion.ro.
Operațiunea de curățenie a început marți dimineață și se va opri abia când vor fi terminate traseele gândite în primărie. Potrivit lui Robu, fiecare societate are un traseu/sector. SDM mătură în Soarelui și în zona Michelangelo, deținuții de la penitenciar sunt pe Calea Aradului, STPT mătură în zona Maria spre Calea Șagului, societatea Horticultura face curățenie în centru.
„În primele zile se merge de la centru spre periferie pe absolut toate arterele principale și apoi se intră și în cartiere. Peste tot se mătură, se scoate gunoiul imediat, se transportă și se spală după aceea. Regula este că ceea ce se strânge se pune în saci, dar se pare că nu au găsit încă saci. Dar nu o să rămână mult timp mizeria acolo”, a mai spus Robu pentru tion.ro.
Primarul spune că abia în cursul zilei de luni a reușit să organizeze toate societățile și, de îndată ce își va începe activitatea și firma Brantner, care a câștigat licitația pentru salubritatea stradală, orașul va fi un model de curățenie.
„Garantez eu asta”, a conchis edilul-șef.
Străzile Timișoarei nu au mai fost măturate de cel puțin patru luni. Angajații primăriei s-au chinuit cu licitația pentru salubrizarea stradală încă din primăvara anului trecut. Prima licitație a fost începută cam târziu și a fost un eșec, iar a doua a ținut prea mult. Contractul cu firma câștigătoare, Brantner Servicii Ecologice, a fost semnat în 11 februarie. Societatea are 90 de zile la dispoziție să-și deschisă punct de lucru în oraș și să înceapă activitatea. Conducerea din Cluj spune că se încearcă începerea activității înainte de Paști, dar totul depinde de cât de repede se fac angajările, fiind nevoie de 296 de oameni, din care 285 doar muncitori. Brantner va primi de la primărie 86,61 milioane de lei, adică 18,2 milioane de euro, pentru salubrizarea stradală (n.r. curățenia de pe străzi și golirea coșurilor de gunoi) în următorii patru ani. O vreme, Timișoara n-a avut contract pentru salubrizare stradală, până când municipalitatea a semnat unul în caz de urgență cu Horticultura. Și apoi încă unul. Societatea de spații verzi n-a făcut față, deși primește 60.000 de euro să întrețină curățenia de pe străzile orașului.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2207262″]
[related-post post_id=”2206069″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!