– Ne mai despart doar câteva ore de o nouă ediţie a Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală, al cărui spectacol inaugural marchează un moment istoric…
– Aşa este, festivalul începe cu opera Aida, exact în ziua când se împlinesc 65 de ani de la premiera primului spectacol montat pe scena Operei din Timişoara, pe atunci „de Stat”, astăzi Opera Naţională. Sunt sigur că mulţi au fost intrigaţi de afişul spectacolul din această seară, pe care scrie „dl” şi „dna” în faţa numelor artiştilor şi se fac menţiuni precum „ora 18.00 precis” şi „Acţiunea se petrece pe vremea puterii Faraonilor la Menfis şi Teba” : acest afiş este replica fidelă a celui pe care primii spectatori ai operei l-au văzut la premiera din 27 aprilie 1947, în regia ilustrei soprane Aca de Barbu, prima directoare a instituţiei. De altfel, toate spectacolele acestei stagiuni se desfășoară sub semnul acestei aniversări: am vrut în acest fel să onorăm nu doar cu un eveniment, ci cu o întreagă stagiune, eforturile şi strădania tuturor celor care s-au dedicat acestei scene, fie ei artişti sau oameni din culisele spectatolului, precum şi devotamentul realmente impresionant al spectatorilor Operei din Timişoara.
– Aţi subliniat, în Cuvântul înainte al Festivalului, că printre spectatorii de astăzi ai operei se mai află timişoreni care au asistat, în urmă cu 65 de ani, la premiera Aida…
– Da, chiar mai sunt şi, desigur, prezenţa lor la acest spectacol de astăzi este o dovadă de iubire şi de fidelitate în faşa căreia noi, artiştii, facem o adâncă reverenţă.
– După 65 de ani de la acea premieră, sala Operei din Tmişoara continuă să fie plină la fiecare spectacol, iar printre spectatori o proporţie uimitor de mare o reprezintă întotdeauna tinerii. Într-o epocă în care ofertele alternative ne bombardează agresiv, ce îi aduce pe timişoreni la Operă? În ce constă, în fapt, magia acestor spectacole?
– Este şi pentru noi foarte important acest segment de public tânăr, alături de cel tradiţional. Dacă melomanii de o anumită vârstă vin pentru că au opera în sânge şi face parte din viaţa lor, cei tineri descoperă, cred, o lume cu totul deosebită de ceea ce sunt obişnuiţi să li se ofere. Pentru că alternativa la spectacolul de operă şi, în general, la cultură, este divertismentul. Adesea, un divertisment ieftin, de tip „fast”, care nu are savoare, nici profunzime. Iar oamenii, inclusiv cei tineri, ajung la concluzia că, în afară de toate aceste show-uri şi party-uri şi manele, există Opera, care le oferă emoţie adevărată. În plus, biletul la Opera din Timişoara costă mai puţin decât un bilet la un spectacol de cinema, la un mall. Cât despre magia Operei… cred că este vorba în primul rând despre plăcerea de a auzi, live, voci frumoase. Vocea este un instrument absolut extraordinar, iar emoţia pe care o transmite ea este legată indisolubil de starea de suflet a artistului. Nicio înregistrare, oricât de perfectă ea, a unei partituri, nu poate reda emoţia unui spectacol live. De aceea, marele Sergiu Celibidache nu a acceptat, aproape până la sfârşit, să i se înregistreze concertele. Nu dirijez azi ca ieri, obişnuia să spună. La fel e cu vocea: niciodată un spectacol nu va fi identic cu altul. Pe urmă, opera are puterea de a-şi transpune spectatorul într-o altă lume. Pur şi simplu, pentru câteva ore, nici ratele la bancă, nici facturile, nici necazurile din familie, nu mai există, melomanul îşi ia liber de la probleme cotidiene, îşi înnoieşte spiritul şi îşi încarcă bateriile. Nu-i de mirare deci, că opera creează.. .dependenţă. E un spectacol sincretic, complet. Şi să nu uităm că operele transmit mesaje fundamentale, adevăruri umane esenţiale, care nu se erodează în timp.
– Care sunt atuurile spectacolului din această seară?
– Evident că, întâi de toate, distribuţia cu voci extraordinare: Anda- Louise Bogza, prim solistă a operei cehe, care, după cum ştiţi, născută în România fiind, are o carieră internaţională strălucitoare şi este o minunată interpretă de Aida, bulgarul Kamen Chanev, a cărui evoluţie impresionantă a putut fi urmărită de melomanii timişoreni, Liliana Matei Ciucă, mezzosoprană, ani buni, a Operei din Viena, colegul nostru de la Cluj Simonfi Sandor, Sorin Drăniceanu de la Craiova, un bas excelent, Ştefan Ignat, soprana Nicoleta Colceiar…sunt cu toţi artişti de valoare. Apoi, această montare, a echipei bulgare Ognian Draganoff – Boris Stoynov este o autentică superproducţie a Operei noastre. Întotdeauna mi-a plăcut ca montările să păstreze spiritul în care este scrisă opera, iar acest spectacol, cu gigantica piramidă care se deconstruieşte în patru tablouri scenice, cu hieroglifele identice mormintelor faraonice, recreează atmosfera operei lui Verdi într-un mod impresionant. Scenele coregrafice sunt şi ele deosebite. Iar partitura este una dintre cele mai sublime compuse vreoadată.
– Obişnuiaţi să spuneţi „no money, no music”. Şi totuşi, în pofida recesiunii, Timişoara Muzicală este un festival dens, ofertant, într-o alternanţă de genuri gata să răspundă tuturor preferinţelor publicului. Cum a fost posibil?
– Cum altfel decât printr-o foarte cumpătată adminstrare a resurselor. La vremuri de criză, am ales să fim mai mult furnică, decât greiere… Astfel, am preferat să scoatem un număm mai mic de premieră, dar fără să facem rabat la nevoile estetice ale spectacolului. Decât multe „premiere” mici, am preferat să producem câteva spectacole care să respecte cota artistică a Operei noastre. Astfel, vom monta un nou spectacol cu opera Faust, pentru a cărui premieră va reveni la Timişoara basul ce celebritate mondială Roberto Scandiuzzi, de asemeni, vom realiza o producţie nouă cu opera „Falstaff, ultima operă compusă de Giuseppe Verdi.
– Aşadar Opera din Tmişoara rămâne scena din România pe care nu se cântă aria crizei?
– Depinde la ce criză ne referim! Criza o resimţim, nu putem să negăm asta, inclusiv în afluenţa de public. Însă cea mai mare criză a Operei din România este, indiscutabil, criza de voci. Dacă spre exemplu, înainte de 1989 Opera din Timişoara avea 374 de angajaţi, astăzi, după toate restructurările impuse de guverne, mai sunt 263, iar posturile sunt blocate. Nu pot crea, deci, un ansamblu de solişti. Înainte de Revoluţie, pe fiecare rol principal se „băteau” 4-5 solişti, astăzi mă zbat să alcătuiesc fiecare distribuţie. Cu sinceritate vă spun, este o luptă, de câte ori cade cortina după un spectacol sunt fericit că am reuşit încă o dată să înving „criza şi sistemul”. Chiar şi acoperirea rolurilor mici a devenit problematică. Noi avem noroc de voci bune şi în cor, aşa încât uneori apelăm la corişti pentru aceste roluri. În mod programatic, urmărim şi formăm voci tinere, dintre studenţii la Muzică. Însă legea ne împiedică să-i angajăm. Cum devin un pic bun, tinerii solişti pleacă să cânte în străinătate şi e ceva normal: dreptul de a-ţi alege cariera şi locul în e un drept fundamental câştigat în 1989.
– Revenind la această ediţie a Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală, ce ne puteţi spune despre spectacolele ce vor urma, după „Aida” din această seară, şi despre vocile aparte pe care le vom putea auzi?
– N-aş vrea să comit o nedreptate menţionându-i doar pe unii, cred că am reuşit să avem la toate spectacolele distribuţii echilibrate, sunt artişti foarte buni în toate spectacolele. Îi voi enumara doar pe artiştii invitaţi, precum Nikola Kitanovski, o adevărate celebritate a scenei lirice din Serbia, care va reveni împreună cu Dragana Radakovic, în spectacolul cu Tosca, din 5 mai, împreună cu Seng-Hyoun Ko, bariton coreean cu o voce monumentală; de asemeni, o vom avea invitată pe soprana spaniolă Sabina Puertolas (pe care timişorenii au admirat-o atât pe scena Operei, cât şi în concertul susţinut la Timişoara de Jose Carreras, n.r.), în opera Bărbierul din Sevilla din 28 mai şi în gala din 30 mai, va reveni la Timişoara Sorina Silvia Minteanu, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. În mod deosebit vreau să subliniez că soliştii baletului Giselle din 16 mai vor fi prim-balerinii Operei din Bucureşti, Bianca Fota şi Gigel Ungureanul, iar orchestra va fi dirijată la acest spectacol de maestrul Peter Oschanitzky. Avem şi un spectacol inedit de dans, intitulat „Cine cântă acolo?” şi susţinut în 27 mai de artiştii Teatrului Naţional de Operă din Balet din Belgrad, Serbia. Este un spectacol regizat de Stasa Zrovac, după un film al lui Slobodan Sijan. Vreau să vă dezvălui că acest spectacol marchează începutul unui şir de evenimente speciale: am avut o întâlnire cu directorii Operelor din Belgrad, Sofia şi Lvov şi am pus la cale o platformă culturală comună, incluzând coproducţii şi ministagiuni în reciprocitate. Închei subliniind ca Opera din Timişoara participă în 22 mai la prima ediţie a Festivalului Operelor Naţionale, la Cluj, cu spectacolul „Adriana Lecouvreur”.
– Ce mesaj le transmiteţi timişorenilor în faţa acestui nou început festivalier?
– Să continue să iubească Opera şi să rămână alături de artişti. Le doresc sincer tuturor să se bucure de fiecare spectacol al acestui festival şi să împărtăşim cât mai multe clipe de emoţie intensă.
Timisoara Muzicala se deschide cu o partitura celebra: Aida, 65 de ani de la primul spectacol
Citiți principiile noastre de moderare aici!