Prima zi este dedicată activităților sportive, care se vor desfășura în Parcul Clăbucet. Începând de la ora 17.00 elevii se vor întrece în cadrul turneului de minifotbal.
Cea de-a doua zi abundă în activități, care vor avea loc între orele 10.00-14.00 în Parcul Rozelor. Participanții vor avea ocazia să admire mai multe expoziții: de fotografii vechi cu Parcul Rozelor „Timişoara – oraşul rozelor”, cu impresii ale publicului de la ediţiile anterioare și de obiecte artizanale confecţionate de elevii participanţi „Micii artişti”. Elevii se vor întrece în încercarea de a realiza cea mai frumoasă pictură pe pânză și cele mai frumoase desene pe asfalt, în cadrul concursului „Zâmbeşte, inimă!”. Elevii care nu vor să concureze vor avea ocazia să își testeze abilitățile artistice în cadrul activităților „Gânduri de copil“, ce vor cuprinde pictură pe până și desene pe asfalt în grup. Din program fac parte și atelierele de pictură pe ceramică, pictură pe sticlă, de cusături și de caricatură, care se desfășoară sub deviza „Tainele meşteşugului popular”.
Din program nu lipsesc nici activitățile artistice. Parada modei „La obârşii” va aduce în fața publicului elevi, cadre didactice și părinți în calitate de manechini, care vor prezenta articole de vestimentație în stil bănățean. La finalul festivalului vor avea loc dansuri tradiționale, recitări și cânturi în toate limbile participanților. Elevii din străinătate și cei din alte orașele vor avea ocazia de a vizita obiective turistice din Timișoara.
Festivalul este organizat de Asociața Culturală „Beli Bagrem/Băgrinul Alb“ în colaborare cu 14 unităţi şcolare din România şi Serbia, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Centrul de Cultură și Artă Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!