Astfel, cea de-a treia ediţie a Târgului de Crăciun se va desfăşura în Piaţa Victoriei, la fel ca în ultimii ani, în perioada 4 decembrie 2009 – 11 ianuarie 2010. Timişorenii vor putea cumpăra de la târg cozonaci, turtă dulce, gulaş, vin fiert şi alte bunătăţi, ornamente de Crăciun, diferite obiecte decorative, ceramică, gablonţuri, jucării din pluş etc.
Comercianţii care vor să-şi expună produsele în căsuţele din lemn ce vor fi amplasate în centrul oraşului şi au depus cereri la primărie vor fi selectaţi în cursul săptămânii viitoare. „Mulţi comercianţi s-au înscris deja. Vom avea şi participanţi din Ungaria, cu gulaş, mezeluri şi alte produse. Anul trecut au fost peste 50 de căsuţe, sperăm să fie la fel şi anul acesta”, a declarat şeful Serviciului Publicitate şi Comerţ din cadrul municipalităţii, Adrian Ilin.
Oficialii primăriei au anunţat iniţial că Târgul de Crăciun se va desfăşura anul acesta în Piaţa Libertăţii şi pe strada Alba Iulia, dar au renunţat apoi la idee pentru că s-ar fi creat înghesuială în aceste spaţii, a explicat Ilin. Târgul se va ţine în Piaţa Victoriei, dar platoul din faţa Operei va rămâne liber, pentru că în centru se vor desfăşura diferite manifestări pentru comemorarea Revoluţiei.
Autorităţile au lansat şi un concurs pentru împodobirea bradului de Crăciun, destinat firmelor, proiectele câştigătoare vor fi anunţate în 23 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!