Joi, 14 aprilie, fagotistul Radu Ţaga, acompaniat la pian de Valentina Peetz, va interpreta Sonata pentru fagot şi pian în Sol major de Camille de Saint -Saens, Portuguesa de Henri Busser, Două sonate de Victor Bruns, Rapsodia Dobrogeană de Paul Jelescu şi Sonatine de Alexandre Tansman.
Maestrul Gheorghe Costin va dirija vineri, 15 aprilie, un captivant program de muzică barocă. Soliştii concertului vocal-simfonic vor fi redutabilul violonist Florin Ionescu Galaţi, soprana Bianca Luigia Manoleanu şi mezzosoprana Antonela Bârnat. Publicul va audia Concertul pentru vioară şi orchestră de coarde şi Stabat Mater de G.P Pergolesi şi Trilul Diavolului de G. Tartini (orchestraţie Albert Markov).
Despre Trilul Diavolului, concertmaestrul Mircea Tătaru consemnează în avancronica concertului: „La geneza acestei sonate ar sta un vis pe care Tartini l-a povestit astronomului Jérôme Lalande. A visat că întâlnindu-se cu diavolul, şi-ar fi vândut sufletul acceptând să-i fie ucenic. Tot atunci compozitorul i-ar fi dat vioara sa, ca să-l asculte pe diavol cum cântă. Extraordinara piesă cântată i-a luat minţile, l-a şocat într-atât că s-a trezit. Imediat a pus pe hârtie tot ce a auzit. Anecdotica nu se opreşte aici, mai circulă şi alte legende, printre care şi aceea că Tartini ar fi avut şase degete la mâna stângă.” La concert participă şi Corul de copii al Colegiului Naţional Ion Vidu, dirijat de prof.dr. Maria Gyuris.
Sâmbătă, 16 aprilie, va avea loc un recital susţinut de Jazz band-ul Expending Time Colours (Sebastian Spanache – pian, Ştefan Olariu – trompetă, Lucian Naste – chitară, Csaba Santa – contrabas, Radu Pieloiu – tobe, Sergiu Cătană – percuţii), avându-l invitat special pe australianul Tim Bansemer (trombon).
“Tânăra trupă Expanding Time Colours face parte din noul val de muzică fusion din România şi propune o abordare diferită a stilurilor jazz, funk şi latin. Prin expandarea si îmbinarea acestor genuri muzicale, grupul îşi formează o voce aparte cu un sound original, fiecare membru aducându-şi aportul prin influenţele şi propria viziune asupra spectrului sonic. (….) Expanding Time Colours îşi prezintă în această primăvară într-un mini-turneu naţional – Project 7, noul material muzical original într-o încercare de promovare a stilului propriu pe o mereu dinamică scenă muzicală”, transmite actorul Adrian Korek, cel care va prezenta concertul Toate cele trei evenimente semnalate vor începe la ora 19.
Biletele au pe categorii preţuri între 5 lei (pentru studenţi, elevi, pensionari) şi 5 lei şi se găsesc la agenţia Filarmonicii.
S.P.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!