Concertul a început timid, dar a
continuat în forţă. Băieţii
au prezentat, în ordine, piesele de pe ultimul
album, de la „Curvele zac”
până la „Sincere
felicitări”. Au vrut să încheie
cu „Dansăm (să nu aştepţi
nimic)”, melodia care dă şi titlul
materialului discografic, dar publicul i-a convins
să se întoarcă pentru câteva
bis-uri. „Excelent”, „Două beri
goale”, „Nu încerca aşa ceva
acasă” şi „Ajutor”,
clasicele „hit-uri” ale formaţiei, au
prins excelent la audienţă, care a făcut
şi puţin pogo, din fericire fără
urmări dramatice.
Cât despre „Dansăm legaţi la ochi
cu spatele la zid”, este un
album care sună bine, este
energic, de dansat, în stilul consacrat
OCS. Fantomele, curvele şi
virginele ne bântuie pe toţi, mai mult sau
mai puţin, iar piesele sunt vesele si deprimante
în acelaşi timp, te umplu de energie şi
te întristează, te fac să le
asculţi din nou şi din nou, până
vei fi sigur că vei înţelege ce vor cei
patru băieţui să transmită. Discul
se distribuie numai cu numărul din aprilie al
revistei „Sunete”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!