Bărbatul din Tomnatic, în vârstă de 58 de ani, a sunat la 112, vineri după-masă, și a anunțat că soția lui ar fi luat mai multe pastile și a plecat de acasă. Le-a spus celor de acolo că femeia suferă de depresie și a dat de înțeles că ar putea să își pună capăt zilelor.
Imediat după primirea apelului, în zona Tomnaticului au fost trimiși 25 de pompieri, un echipaj canin, paramedicii de la SMURD, polițiști, jandarmi, dar și voluntari pentru situații de urgență din localitate.
Femeia a fost găsită la scurt timp, iar salvatorii și-au dat seama că nu plecase să se sinucidă. A mers în vizită la cineva, tocmai din cauză că soțul ei se îmbătase și era recalcitrant. Acesta, aflat în stare de ebrietate, s-a speriat în momentul în care a văzut că femeia nu mai este acasă. Bărbatul a fost sancționat pentru că a alarmat autoritățile fără motiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!