Studenţii Politehnicii se pot declara norocoşi, deoarece conducerea universităţii a aprobat de la începutul anului 2011 o cartelă în valoare de 40 de lei cu care studenţii pot lua cinci mese. Studenţii Politehnicii care au o astfel de cartelă beneficiază de preţuri mai mici decât restul clienţilor. Dacă o ciorbă de văcuţă, o porţie de cartofi prăjiţi şi un piept de pui costă 11,3 lei, studenţii de la Politehnică le pot cumpăra cu 8 lei.
„Cartela s-a acordat din dorinţa de a fi cât mai mulţi studenţi care să-şi respecte sănătatea şi din dorinţa conducerii Universităţii Politehnica de a-şi respecta studenţii”, ne-a spus administratorul cantinei, Toader Apăvăloaie.
La cantina Politehnicii zilnic iau masa aproximativ 700-800 de stundenţi, dintre care 200-300 au cartelă. „E super ok cu cartelă, îţi iese mai ieftin. La cantină e mâncare sănătoasă. Mai primesc şi mâncare de acasă. Preţurile din complex sunt acceptabile, depinde unde mergi”, ne-a spus Andreea Ionescu, studentă a Politehnicii.
Studenţii care nu sunt din Timişoara, dar învaţă în oraş şi îşi doresc o masă caldă au la dispoziţie o serie de meniuri făcute în aşa fel încât să beneficieze de o reducere. La unul dintre localurile din Complexul Studenţesc un meniu format din ciorbă, garnitură şi un preparat, dar fără băutură costă 13 lei. Altele localuri au venit cu oferta unui meniu special la preţul unui tichet de masă în valoare de 8,9 lei. Acesta include orice preparat (piept de pui sau tocăniţă), garnitură, sos şi pâine.
Meniurile din Complexul Studenţesc variază în funcţie de local şi de conţinut, însă preţul mediu este de aproximativ 10 lei. Studenţii găsesc şi o serie de fast-food-uri cu shaorma sau hamburger. O shaorma mică costă 7 lei, iar una mare 10-11 lei, pleskavita este în jur de 6 lei, iar un hamburger undeva la 7 lei.
La final, dacă facem un calcul, viaţa uni student în Timişoara nu este deloc ieftină. Studenţii ar trebui să scoată din buzunar cel puţin 300 de lei lunar numai pentru o masă caldă, la care se adaugă celelalte mese, plata căminului, plus taxele şcolare în cazul în care nu învaţă la buget.
Citiți principiile noastre de moderare aici!