Elevii care încep în toamna clasa a V-a vor sta in gimnaziu 5 ani
Elevii care încep clasa a V-a vor sta în gimnaziu 5 ani, inclusiv în clasa a IX-a. La sfârşitul acestui ciclu vor susţine evaluarea naţională obligatorie. Aceasta va conţine cinci probe (respectiv şase pentru minorităţi), precum şi admiterea în liceu organizată la nivelul şcolii. Noua lege a educaţiei prevede introducerea clasei a IX-a în învaţământul gimnazial. Tot în cazul elevilor care intră în clasa a V-a pe 12 septembrie 2011, admiterea la liceu se va desfăşura la nivelul unităţii de învaţământ pentru care optează.
Elevii vor fi evaluaţi încă din primele zile de şcoală
Profesorii îi vor evalua pe elevi, pentru a stabili nivelul de pregătire din cadrul unităţilor de învăţământ. Toţi elevii vor fi testaţi la fiecare disciplină, astfel încât să poată fi stabilit gradul de pregătire al claselor. Secretarul de stat Oana Badea a explicat că ,,fiecare clasă va intra într-o anumită categorie, în funcţie de rezultatele obţinute la nivelul şcolii”. „Dacă media clasei la română va ieşi 7,80 şi media şcolii e 6,50, clasa cu media 7,80 va fi considerată o clasă peste medie”, a precizat Badea.
Noi proceduri de controlare a absenţelor pentru elevi şi profesori
În noul an şcolar, controlul absenţelor va fi mult mai riguros decât până acum. Măsura a fost luată pentru a reduce abandonul şcolar şi absenteismul din şcoli. Înainte de a intra în şcoală elevii se vor ponta, astfel că accesul acestora se va face în unitatea de învăţământ numai pe baza unei cartele electronice.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea, costurile vor fi suportate de unităţile de învăţământ, iar sistemul costă 1.500 de lei.
Va fi introdusă săptămâna „Şcoala altfel”
În săptămâna 2-6 aprilie 2012 va fi introdus programul „Şcoala altfel”, în care se vor desfăşura activităţi de educaţie non-formală, activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare, sport, olimpiade şcolare.
Activităţile vor fi derulate conform unui orar special care va fi elaborat la nivelul unităţii de învăţământ, prin consultarea elevilor, a cadrelor didactice şi a părinţilor. Tot în această perioadă vor avea loc fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline.
Modificarea acordării gradaţiilor de merit
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anunţat şi schimbarea în anul şcolar 2011-2012 a modului de acordare a gradaţiilor de merit. ,Se plâng profesorii că gradaţia de merit, 25% din salariu – lucru mare, era dată pe criterii care nu reflectau calitatea pregătirii. Mergeai cu teancul de diplome şi gata. Bun, acum lucrurile se schimbă. Gradaţia de merit se va da pe calitatea muncii efective la clasă, nu pe un teanc de diplome, uneori fără relevantă”, a declarat Funeriu.
Examenele de titularizare şi suplinire vor fi gestionate de şcoli
Anul 2011 a fost ultimul în care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a organizat concursuri naţionale de titularizare sau suplinire. Odată cu aplicarea noii Legi a Educaţiei Naţionale, ocuparea posturilor din învaţământ va fi gestionată direct de şcoli. Profesorii care au intrat pe baza unui examen ramân titulari ai sistemului de învăţământ, în timp ce profesorii care vor fi angajaţi direct de şcoli vor fi doar titulari ai respectivei unităţi.
Evaluarea naţională va fi supravegheată video
Evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a va fi supravegheată video. Oana Badea consideră supravegherea video de la examenul de bacalaureat din această sesiune un succes, asfel că măsura se va extinde şi la celelalte examene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!