De cate ori insa ai renuntat si te-ai invinovatit ca nu poti? Si ai continuat sa speri ca data viitoare va merge, in timp ce mai infuleci cu placere si in acelasi timp cu vina inca o bucatica? Apoi mai citesti o dieta, o reteta sanatoasa sau review-uri despre o noua modalitate de a slabi, tanjind dupa corpul acela perfect fixat in memoria mintii tale.
Vine primavara, iar acest proces parca reinvie in tine, cu o forta si mai mare.
Inainte de a te apuca din nou, citeste randurile de mai jos. Ele nu sunt o reteta si nici o dieta. Nu iti spun ca este usor. Nu iti promit un corp perfect si nici nu iti spun ca poti sau ca nu poti. Randurile de mai jos iti vor arata o perspectiva pe care o citesti rar si nu prea o gasesti cu randuri mari care sa te atraga. Dar te va pune in fata unui adevar.
1. Definitia grasimii = apa + toxine. Ce se intampla atunci cand dai jos kilogramele? La inceput pierzi usor, cam 4,5 kg in 2 saptamani, pentru ca, de fapt, pierzi apa. Apoi ceva se opreste si slabitul devine mai greu. Ai ajuns la partea de toxine. Ce sunt toxinele? Ei bine, ele sunt resentimente, convingeri negative si limitatoare, vina, furie, tristete, critica. Cu privire la tine, la corpul tau si la viata ta. Ai vazut cum decurge un proces de slabire? Incepi oarecum cu incredere, dar si cu ceva teama si indoiala si cu sentimentul ca nu va fi usor. Pierzi apa si parca te simti mai bine, mai increzator. Dar lipsa de apa din celule duce la oboseala si energia ta de a fi in procesul de slabire scade. Esti mai obosit, devine mai greu, nu te mai bucuri asa mult de rezultat. Incepi din nou ca gandesti ca nu poti, ca esti trist, ca ai un corp urat si ca niciodata nu vei slabi. Ai ajuns la toxine. Care in lipsa apei se raspandesc si mai mult in corpul tau. De aceea in diete oboseala si tristetea sunt nelipsite. Scapa mai intai de toxine! Pune in locul tristetii – bucurie, in locul criticii – blandete, in locul furiei – liniste, in locul vinovatiei – compasiune. Aici sta miracolul! Cand iti vei inlocui aceste ganduri si emotii, corpul tau se va usura. Bea apa si scapa de toxine!
2. Gandul Vreau sa slabesc este cel mai nociv pe care il poti avea. La fel si Vreau sa pierd kilograme, nu vreau sa mai mananc sau sa fiu gras. La nivelul subconstientului tau aceste mesaje sunt intelese exact pe dos. Exista in interiorul nostru un mecanism de protectie care nu ne lasa sa pierdem ceva, sa renuntam la ceva. Pierderea este perceputa de corpul nostru ca o amenintare. Daca slabim suntem in pericol. Si atunci se activeaza mecanismul de protectie care se asigura ca in orice conditii noi vom supravietui – vom trai. Mai mult, daca stai putin si te gandesti serios nici tu nu vrei sa fi slab sau sa nu mai mananci. Tu vrei de fapt sa te simti bine, sa ai un corp armonios si o greutate echilibrata cu sanatatea ta, cu stilul tau de viata. Ce ar fi sa iti doresti asta? Cum ar fi sa spui Vreau o greutate optima pentru mine. Vreau sa am un corp sanatos, tonifiat si armonios.
3. Ai grija ce iti doresti! Vreau sa am o greutate de X kilograme. Fix. Ei bine, asa ceva nu se va intampla. Ar fi incalcate legi simple legate de functionarea corpului tau. Noi nu putem avea o greutate fixa. In corpul nostru in fiecare secunda se intampla schimbari, au loc schimburi de substante, organele isi schimba forma in functie de ritmul lor de functionare si in functie de ritmul vietii noastre. Totul se schimba si se adapteaza astfel incat tot ce este in interiorul nostru sa ne ajute, sa ne sustina in fiecare moment si in tot ce facem. A cere corpului sa cantareasca fix cat vrem noi este o iluzie. Daca el ar raspunde la aceasta solicitare ar fi impotriva principiului vietii. Asa ca variatii de 2-3 kg sunt absolut normale si benefice. Cere sa cantaresti intre un interval care sa tina cont de aceasta lege +- 2-3 kg.
4. Mananca! Daca vrei sa ai o greutate si un corp armonios… mananca!. Sentimentul ca trebuie sa te privezi de ceva ce iti face placere atrage dupa sine pedeapsa emotionala care activeaza toxinele de care vorbeam mai sus. Intotdeauna ce interzicem va reveni mai puternic in centrul atentiei noastre. Mai mult, corpul va fi privat de nutrienti si substante benefice schimburilor interne si va intra pe modul de functionare de supravietuire. Asa ca orice mica bucatica de dulce pe care o va primi o va stoca, ca sa isi asigure rezervele necesare pentru a ne mentine viata. Mai bine mananca tot ce iti doresti avand in atentie ca mai putin este mai bine decat deloc. Si mananca constient!
5. Mananca constient. Asta inseamna ca atunci cand mananci asta sa faci. Concentreaza-te pe ce mananci, mananca fiind atent la simturi, ce miros, ce gust, ce textura, ce culori. Traieste momentul mancarii ca pe un moment natural si relaxant. Mesteca, concentreaza-te pe ce ai in farfurie, pe ce bagi in gura. Nu iti mai pune si gandurile in farfurie. Nu mai aduce si trecutul. Nu te mai duce si in viitor. Atunci cand mancam si ne gandim la ce avem de facut, de rezolvat, la ce ne apasa, vom manca mai repede, mai mult si mai emotional. Mancam ca sa alinam emotiile si pe masura ce vrem sa le alinam, le aducem la suprafata mai mult si mancam mai mult. Constientieaza tot ce mananci. Si fii recunoscator pentru acest moment al mesei, acum!
6. Nu exista mancare sanatoasa sau mai putin sanatoasa! Exista doar ce alegem noi sa punem in mancare. Corpul nostru are o inteligenta pe care nu o putem cuprinde. El poate digera si pietre, daca ii dam. Am ajuns sa ne gandim la mancare, ca la o problema. Mancarea este o sursa de viata si asa ar trebui sa o vedem. Asa ar trebui sa o primim in corpul nostru. Fii recunoscator ca mananci, fii recunoscator pentru tot ce mananci. Corpul tau stie cum sa te protejeze de mancarea buna sau mai putin buna. Dar intreaba-te cand manaci – ce energie pui tu in mancare si cu ce energie ii dai corpului tau sa manance? Este acum o noua tendinta mult promovata – mancarea sanatoasa, mancarea bio sau suplimentele care iti ofera miracolul vietii sanatoase si indelungate. Ei bine, la un moment dat se va dovedi stiintific ca este un mit. Mancarea este ce punem noi in ea. Degeaba mananci salata, daca atunci cand o mananci esti stressat. Ficatul tau va elibera colesterol si cand mananci salata. Si nu din cauza verdeturilor, ci din cauza stresului.
7. Fricile ingrasa – frica de schimbare, frica de esec sau de a fi prea mic, frica de a pierde pe cineva sau ceva, frica de a te pierde pe tine, frica de a atrage invidia altora, frica de boala sau de moarte, toate tinute in subconstient vor duce la ingrasare. Si nu tine de cat de mult sau nu mananci, de cata miscare faci. Atata timp cat aceste frici exista in tine, te vor tine intr-o greutate (ele insele sunt grele), tocmai pentru ca doar asa esti in siguranta si stabilitate. Fricile se acumuleza in diferite parti ale corpului si acolo unde sunt stocate, acolo va fi intotdeauna grasime. Cea de pe burta inseamna frica de esec, pe spate/ceafa – frica de a nu fi in stabilitate, pe solduri – iti este frica de a fi ceea ce esti. Elibereaza-te de frica si vei vedea ca si grasimea dispare.
8. Nu insemna doar a face sport, a avea un program de exercitii, a trage la sala de forta, a transpira si a lesina pe banda. Cunosc multi oameni care merg la sala si nu sunt multumiti de greutatea lor sau nu slabesc. Corpul nostru este facut sa fie liber, sa se miste, sa fie folosit cu fiecare parte a lui. Avem picioare, dar mergem numai cu masina. Avem maini, dar suntem din ce in ce mai neindemanatici in a face lucruri cu ele. O plimbare de 3 km pe zi, trei ori pe saptamana ajuta la eliminarea unei jumatati de kg in 2-3 saptamani. Sau intinderea totala a corpului de la cap pana la varful degetelor de la maini si picioare, timp de 2-3 minute/zi, ajuta la tonifierea muschilor la fel ca si cum ai facut sala timp de o luna de zile (3 zile/saptamana). Exista multe cercetari care arata cat de simplu este pentru corpul nostru sa aiba o stare buna de sanatate si forta doar facand miscari simple, dar care sunt in natura lui.
9. Iubeste-ti trupul! Iubeste-te pe tine! Asa de mult ne criticam si ne blamam. Ne comparam, ne certam, ne ranim si ne imbolnavim. Ne adresam cuvinte dure, ne limitam si facem asta mai mult si mai rau decat ne fac ceilalti. Daca ceilalti ne-ar face ce ne facem noi insine, nu am suporta. Cele mai multe rautati si ignoranta le manifestam fata de corpul nostru. In fiecare minut.
10. Fi bland cu tine, cu imperfectiunile si defectele corpului tau, renunta la critica si la comparatii si vezi ce este mai bine doar pentru tine (si din punct de vedere al infatisarii si al greutatii) acum (la fiecare varsta avem o alta imagine despre cum ar trebui sa fim), apreciaza ce ai frumos si de valoare si concentreaza-te pe binele si frumosul din tine si din viata ta. Corpul va deveni la fel. Pentru ca el te iubeste mai mult!
Cateva convingeri care intretin grasimea, toxinele si dizarmonia in corpul tau (sunt foarte multe, dar va dau cateva ca sa va faceti o idee despre cum arata ele ca si ganduri toxice):
Daca ai grija de tine esti egoist / Daca esti frumos nu esti destept/sau nu esti apreciat/sau se profita de mine / Oamenii ma parasesc sau nu ma accepta asa cum sunt / Nu sunt suficient de bun / Trebuie sa ma fac placut ca ceilalti sa ma accepte / Daca sunt slab voi fi parasite / Niciodata nu am suficient / Trebuie sa pun deoparte pentru vremuri grele / Daca eu am, altii sufera / Nu pot sa iert/Nu pot sa trec peste/Nu pot sa uit / Nu sunt in siguranta / Daca slabesc, nu mai sunt eu/sau trebuie sa ma schimb/sau voi fi diferit.
Sa va bucurati de Paste, de familie si prieteni. Dar mai ales sa va iubiti si sa va daruiti stare de bine. E primul pas spre sanatate si armonie.
Cu recunostinta, Delia Laura Vladulescu – psiholog si terapeut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!