Dorită de mulți bănățeni, atât din România, cât și din Serbia, o autostradă care să lege Timişoara de Belgrad a fost ani de zile luată în discuție de conducerile celor două ţări. Totuşi, după întâlnirea din 2016, de la Timișoara, dintre Dacian Cioloş şi Alexandar Vucic, pe atunci premier al Serbiei, fostul prim-ministru al României a declarat că nu se pune problema unei asemenea autostrăzi pentru simplul motiv că aceasta nu este inclusă în Master Planul pe transporturi al României.
Acum preşedinte al ţării vecine, Vucic a efectuat o vizită oficială la Bucureşti. Şi, surpriză, la finalul discuţiilor purtate de Alexandar Vucic cu Liviu Dragnea, şeful Camerei Deputaţilor, ambii oficiali au vorbit despre necesitatea acestui proiect al unei autostrăzi între Timişoara şi Belgrad.
„Este necesară realizarea unei conexiuni rutiere care să lege Beograd de Timişoara, dar şi una de la Bucureşti, la Craiova şi de aici şi celelalte zone din Serbia”, a declarat Vucic.
La jumătatea lunii martie a anului trecut, Cabinetul Sorin Grindeanu a aprobat un memorandum privind negocierea și semnarea unui Protocol de cooperare între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia. Potrivit protocolului promovat de Ministerul Transporturilor, cele două guverne vor colabora pentru susținerea diplomatică și financiară a proiectelor de investiții legate de transport la frontiera comună dintre România și Republica Serbia, în special pentru construcția autostrăzii Timișoara – Vârșeț – Pancevo, până în anul 2025, potrivit rezultatelor studiilor de fezabilitate.
Surpriza a venit câteva luni mai târziu, atunci când cele două guverne au început să se acuze reciproc de nesusţinerea proiectului, iar cele zece milioane de euro alocate de Uniunea Europeană pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru această autostradă au fost redistribuite spre alte proiecte. La acea vreme, oficialii celor două țări au aruncat vina unii pe alții.
Subiectul a apărut din nou în actualitate în decembrie 2017, când o delegaţie românească, în frunte cu vicepremierul Ion Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu ministrul sârb al Construcţiilor şi vicepremier, Zorana Mihajlovic. Partea sârbă a solicitat un răspuns clar al românilor legat de semnarea unui acord pentru întocmirea cel puţin a documentaţiei tehnice pentru această nouă autostradă.
Tot la acel moment s-a discutat şi despre realizarea unui acord de rezolvare a problemelor de frontieră în circulaţia feroviară. Vă reamintim că, de câteva luni bune, a fost oprită circulaţia trenurilor între Timişoara şi Vârşeţ, motivându-se că aceasta nu ar avea cerere.
Autostrada dintre România și Serbia ar urma să unească Timişoara de Pancevo, traseul fiind deja stabilit, urmând să se lege de autostrada A1 undeva în zona Remetea Mare, pe lângă Şag, Vârşeţ şi de acolo spre Pancevo, unde există deja o legătură bună spre Belgrad.
Articole pe aceeași temă
Dacian Ciolos: Master Planul nu prevede o autostrada intre Timisoara si Belgrad
Timisoara va fi legata pe autostrada de Belgrad pana in 2025
Citiți principiile noastre de moderare aici!