Esma este celebră în lumea
întreagă pentru arta sa şi pentru
activităţile umanitare. Ea a obţinut titlul
de “Regina Cântecelor Romani” cu ocazia
primei ediţii a World Festival of Romani Music, care a
avut loc în India în 1976. La festivalul
“Roma Experiences” de la Moscova din anul 2000,
Esma a fost laureată ca
“Interpreta romă a secolului”.
Împreună cu Ansamblul Teodosievski a
cântat pentru numeroşi şefi de stat,
printre care chiar şi premierul indian Indira Ghandi.
Per ansamblu, Esma este de patru decenii
într-un turneu continuu cu Ansamblul Teodosievski,
alături de care a susţinut peste 15.000 de
concerte, dintre care 2000 umanitare, în mai mult de
30 de ţări. Este o celebritate pe teritoriul
vechii Iugoslavii şi cântă în nu mai
puţin de 20 de limbi!
Activităţile umanitare ale Esmei sunt
cunoscute în lumea întreagă şi se
derulează şi astăzi prin intermediul
Casei Umanităţii şi a Muzeului Muzicii
Esma şi Stevo Teodosievski
– instituţie fondată de
Esma Redzepova şi donată
ulterior oraşului Skopje şi Republicii
Macedonia ca institut de prezervare a tradiţiilor
culturale. Esma s-a ocupat
fără întrerupere de programe de
asistenţă şi sprijin pentru romii
oprimaţi din Macedonia, precum şi pentru
refugiaţii din Kosovo. Este preşedinte de
onoare al Crucii Roşii Macedoneene, al cărei
activist este încă din copilărie.
Priorităţile sale în momentul de
faţă sunt cele legate de finanţarea de
operaţii pentru cei care au nevoie şi nu pot
să şi le permită, precum şi
activitatea de donator pentru sănătate
şi pentru educaţie. Bogata activitate
umanitară i-a adus două nominalizări la
Premiul Nobel pentru pace.
La Timişoara,
Esma va urca pe scena de la Muzeul
Satului Bănăţean pe data de 11
septembrie. Până acum, la Festivalul
Plai şi-au mai confirmat prezenţa
Dobet Gnahore, Farfarello, The Shin, Kaloome şi
Sainkho Namtchylak,
Citiți principiile noastre de moderare aici!