Cunoscut mai ales datorită faptului că a activat ca vocalist în celebra trupă Judas Priest (unde l-a înlocuit pe Rob Halford), alături de care a înregistrat două albume de studio, muzicianul a mai făcut parte din trupe ca Iced Earth, Beyond Fear sau Yngwie Malmsteen s Rising Force.
Solistul se află pentru prima dată de-a lungul carierei sale de succes, într-un turneu european ca artist solo. Setlistul concertului va conţine piese din repertoriul Winters Bane, Judas Priest, Iced Earth, Beyond Fear, câteva piese clasice dar şi piese de pe excelentul său album solo “Play my game”. Ca şi suport, la concertul din Timişoara vor cânta trupele Sandstone din Irlanda de Nord, Pandora (Timişoara) şi Krepuskul (Cluj).
Turneul european al artistului a debutat pe 7 septembrie în Belgia şi ţine până în 9 octombrie, urmând să poposească în ţări ca Olanda, Germania, Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Austria, Elveţia sau Spania. Biletele pentru acest concert, care începe la ora 21, costă 20 lei în avans (la preț promoțional, până astăzi, 19 septembrie) şi 30 lei la faţa locului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!