Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 februarie, la Hostel Costel. La clape se vor afla pianiști Sebastian Spanache și Teodor Pop, care vor aduce în fața publicului un concert bazat integral pe improvizații. Sebastian Spanache este cunoscut pentru trioul său Sebastian Spanache Trio. Grupul de jazz a fost format în 2011. Cel mai recent proiect muzical al formației a fost lansat în 2014 și poartă numele de„A Pasha’s Abstinence”.
Teodor Pop face parte din JazzyBIT, un alt grup îndrăgit de timișoreni, fondat tot în 2011. Formația a fost prezentă la numeroase festivaluri de profil. Pianistul s-a îndrăgostit de muzică de la vârsta de doar 4 ani. El este specialist în jazz, iar în 2004 a câștigat premiul pentru cel mai bun pianist în cadrul concursului „Iuliu Maniu” din Cluj-Napoca.
Cei care vor să-i întâlnească pe cei doi artiști și să ia parte la un concert de neuitat sunt așteptați la Hostel Costel de la ora 20. Prețul unui bilet de intrare este de 20 de lei și 15 lei pentru studenți.
Foto: Facebook
Citiți principiile noastre de moderare aici!