Dub FX a revenit la Timişoara după 5 ani de la ultimul său concert susţinut în capitala Banatului, pentru a-şi promova cel mai recent album, „Theory of Harmony”. Concertul care a avut loc sâmbătă noaptea în păduricea de la Kilometrul 6, de la ieşirea din oraş spre Arad, a adunat un public numeros. Peste 1.800 de persoane şi-au confirmat participarea la eveniment pe Facebook.
Zona s-a umplut de maşini, lumea a stat la coadă pentru a intra la party şi a dansat până dimineaţa pe ritmuri de muzică electronică. Dub FX a fost însoţit de Andy V și Luca Davini.
Fanii au fost în extaz la auzul unor piese ca „Love Me or Not”, „Love Someone”, „Back to Basics”, „Colours” sau „Run”, iar la finalul concertului s-au înghesuit să facă poze alături de artist.
Dub FX, pe numele său adevărat Benjamin Stanford, originar din Melbourne, Australia, a devenit cunoscut graţie stilului său inedit, prin faptul că piesele sale sunt create cu ajutorul vocii și a unui loop station. Artistul este prezent astăzi la cele mai importante festivaluri ale lumii. „Semnătura” lui Dub FX este crearea unei experiențe muzicale bogate, dezvoltând prin looping live propria sa interpretare în ritmuri hip-hop, reggae și drum and bass.
Line-up-ul a fost completat de Mighty Boogie, K-Lu și Bia&MC Tina (AnonimTM).
Intrarea a costat 30 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!