Recitalul celor de la Byron a constituit o veritabilă lecţie de muzică nobilă. Dan Byron şi colegii săi reuşesc de fiecare dată să capteze atenţia publicului printr-o muzică simplă dar eficientă, care nu conţine acele combinaţii sonore inutile şi întortocheate în care se învârt o bună parte din trupele încadrabile în noul val autohton de rock. Solistul reuşeşte să-şi exprime poveştile muzicale când melancolic, când furios, când senzual, când cu o detaşare cât se poate de „corectă“, iar flautul care în unele ipostaze colorează recitalurile spre un progressive – rock se combină la fix cu momentele „supărate“ ale trupei.
Fără îndoială, o bună parte a succesului lor poate fi atribuită şi faptului că sound-ul celor de la Byron este cât se poate de matur, iar una din surprizele nopţii a fost interpretarea unui cover din visteria celor de la Queen. În această primăvară trupa va lansa DVD-ul Live Underground, filmat în salina din Turda, care a fost deja difuzat parţial de către HBO Romania.
Citiți principiile noastre de moderare aici!