După ce a cântat pe aceeași scenă cu Charles Bradley, Bart Peeters, Korn, John Cale, Manu Chao, Skrillex, Netsky, Babylon Circus, Triggerfinger, DEUS, La Pegatina, Whitest Boy Alive, The Prodigy, Caravan Palace, Moby, Shantel & Bucovina Club Orkestar, Bomba & Stereo, Alt J, Foo Fighters, The XX, Ed Sheeran sau Django Django, trupa belgiană Krema Kawa testează pentru prima oară pulsul României într-un mini-turneu produs de către BuBu Bookinghouse and Events.
Turneul se va desfășura în patru orașe, Cluj Napoca, București, Oradea și Timișoara, urmând ca trupa să revină pentru încă un turneu național în luna august, care deja cuprinde în lista sa festivaluri ca Bucovina Rock Castel Festival, Fân Fest, Balkan Station, Poiana Urbană. La Timișoara, Krema Kawa va concerta duminică, 19 mai 2013, de la ora 22, în D Arc Sub Pod, iar intrarea va fi liberă!
”Din iarna anului 2010, componenţa trupei s-a îmbogățit cu nimeni altul decât Gambeat, basistul și producătorul celebrului Manu Chao. (…) Single-lul “Mon quarter” i-a dus pe locul 1 în topurile din Spania. Au fost difuzați la peste 100 de posturi radio din Spania!”, subliniază Adrian Voichițescu, realizatorul evenimentului.
Când sunt este întrebați “Cum este muzica voastră?”, membrii trupei răspund: “ Krema Kawa funcționează ca un defribilator: chiar și oamenii pe jumate morți își revin ascultându-ne. Acest tratament energetic prin percuție cu tempo alert și goarne văratice face ca mulțimea să devină sălbatică. Mai adaugă și o sexy-keytar, o afro-chitară și un bas încântător și Krema Kawa își intră în scenă. Stilurile Balcanic, Afro, Ska, Reggae… se amestecă asemeni celei mai tari cafele! ”.
Componența formației este: Tim Arisu – Percuție/vocal; Ken Pichal – Chitară; Bram Courmans – saxofon; Wannes Minne – trompetă; Floris Vanpachtebeke – trombon; Jelle Van Giel – tobe; Els Becu – clape; Stijn Possemiers – bass.
Citiți principiile noastre de moderare aici!