Timişorenii BIO prezenţi la evenimentul Life Care au cântat şi au dansat până după miezul nopţii alături de artişti. În deschiderea concertului au urcat pe scenă cei de la S.I.G.N care au încălzit publicul cu cover-uri de la Elvis şi Jerry Lee Lewis.
Deşi concertul trebuia să aibă loc în clubul Heaven Studio, compania bio a schimbat locul de desfăşurare în urma incidentului petrecut luna trecută, când o persoană imobilizată în scaun cu rotile, Lavinia Rausch, nu a fost lăsată să intre în club. Incidentul a stârnit reacții vehemente, iar reprezentanții clubului acuzat că practică discriminarea și-au cerut scuze pentru cele întâmplate în cele din urmă, însă concertul lui Horia Brenciu a fost mutat la Centrul Regional de Afaceri.
La concertul susținut de Horia Brenciu și HB Orchestra au fost prezenţi şi beneficiari ai Fundaţiei Pentru Voi, persoane cu dizabilități, care au dansat şi s-au distrat alături de ceilalți timişoreni. Dacă iniţial reprezentanții companiei au anunțat că persoanele cu dizabilităţi au acces liber la concert, până la urmă au fost bineveniți toţi locuitorii oraşului de pe Bega care au venit să sărbătorească 6 ani BIO.
Persoanele cu dizabilitati vor avea acces gratuit la concertul aniversar Life Care, cu Horia Brenciu
Citiți principiile noastre de moderare aici!