Primăria Caransebeş, împreună cu Casa de Cultură „George Suru” din municipiu, oferă posibilitatea celor interesaţi să participle la acest concert la care preţul biletului este de 4 euro, iar transportul gratuit!
Înscrierile se fac la sediul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, iar pentru mai multe detalii se poate apela numărul de telefon 0255-514.609.
Tarja Turunen este una dintre cele mai populare figuri ale sferei muzicale rock/metal din Europa. De-a lungul carierei sale, care a început în anul 1996, ea a înregistrat mai multe albume de studio cu celebra trupă Nightwish şi două discuri solo, iar apariţiile sale frecvente la posturile de televiziune din Finlanda i-au consolidat statutul de celebritate.
În cariera solo, Tarja a primit două distincţii din partea organizatorilor Premiilor Emma (echivalentul Premiilor Grammy în Finlanda) în anii 2006 şi 2007, iar în cadrul Premiilor Grammy 2009, ea a fost nominalizată pentru colaborarea sa cu Schiller.
Concertul ei din Serbia face parte din turneul mondial de promovare a celui mai recent album al ei numit „What Lies Beneath”. Nu putem decât să ne întrebăm pe când vom avea parte şi noi de o asemenea acţiune organizată de Primăria şi Casa de Cultură a municipiului Timişoara?
Citiți principiile noastre de moderare aici!