Vineri, 15 iunie, de la ora 21.00, Tudor Chirilă, Eugen Caminschi, Gelu Ionescu, Lucian Cioarga și Dan Opriș vor urca pe scena Anturaj, pentru un concert acustic nemaipomenit și o seară plină de emoție!
„Ți-am promis o vară frumoasă, plină de cântări pentru suflet, cum ne plac tuturor”, declară organizatorii. În deschidere va cânta Ligia Hojda.
Trupa Vama s-a format în jurul lui Tudor Chirilă și Eugen Caminschi în anul 2006, după ce cei doi au părăsit formația Vama Veche și a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute formații pop-rock din România. Continuând tradiția vechiului grup, Vama a devenit în scurt timp una dintre cele mai iubite trupe din țară. Datorită show-urilor și muzicii create de băieți, visătorii și rebelii au reușit să-și găsească evadarea din cotidian.
Concertul are loc la Anturaj, Vasile Pârvan nr. 5, iar biletele se găsesc la locație sau în rețeaua iabilet.ro și costă 70 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!