Cu cel mai recent album al său, optimist intitulat „Zâmbetul face minuni”, formația promite „un sound complet nou învăluit în binecunoscuta atmosferă Direcția 5 și un concert de excepție”, susțin organizatorii evenimentului. Concertul de lansare a noului material discografic la Timișoara va avea loc de Valentine s Day, 10 februarie 2014, de la ora 19, în sala Capitol.
„Trebuie să fiți foarte curioși pentru că în acest concert vom cânta piesele de pe albumul nostru cel nou, Zâmbetul face minuni. Câteva dintre melodiile noastre vor fi însoțite pe scenă și de imagini. Va fi muzica pe care grupul a scris-o și a cântat-o între 1990 și 2013 și ne străduim ca nimeni să nu plece având senzația că a pierdut timp și ceva bani ” le transmite muzicianul Marian Ionescu admiratorilor Direcției 5.
Din programul celor două ore de concert nu vor lipsi hit-uri precum Dacă ai ști, Povestea noastră, Obsesia, Tot ce vrei, Caut altceva, Ai un loc și O fată ca ea, precum și cel mai recent single, intitulat Iartă-mă, promit artiștii.
Biletele pentru concertul „Zâmbetul fac e minuni”, la Timișoara, s-au pus în vânzare la Agenția Capitol (deschisă zilnic între orele 10-19) și costă, în funcție de loc, între 100 (categoria VIP) și 65 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!