„Mă aflu pentru prima oară în România şi sunt impresionat de scena de muzică electronică alternativă de aici. Ca să fiu sincer, nu auzisem lucruri prea bune despre România, dar văd că aveţi o scenă foarte sănătoasă, cluburi frumoase şi lume care ştie să se distreze. Diferenţa dintre festivalul Exit şi orice alt festival din lume este aceea că la noi manifestarea asta a început ca o revoltă culturală. Ca un soi de răzvrătire împotriva obiceiurilor culturale din Serbia. Fiindcă în fiecare an la acest festival participă o serie de străini, am considerat oportun să facem cunoscut Exit-ul şi în România“, ne-a declarat Dee Face, din partea organizatorilor.
În cadrul petrecerii care a adunat un public numeros au mixat Dee Face şi Roy Fokker (Good Guys), Some din Arad şi Bibanu din Timişoara, iar patru norocoşi au intrat în posesia unor bilete valabile pentru ediţia din acest an a Exit-ului. Printre cei care vor fi prezenţi pe scenele manifestării din Novi Sad în acest an se numără Arcade Fire, Pulp, Deadmau5, Bad Religion, House of Pain, Magnetic Man, James Zabiela, The Hacker, Cosmin TRG, Editors, Underworld, Marco Carola, Jamiroquai, Santigold, Groove Armada, Fedde le Grand, Hadouken!, Laibach, Portishead, Grinderman, Kreator sau Digitalism.
Citiți principiile noastre de moderare aici!