„Vrem să oferim un plus de civilizaţie oraşului nostru. Noi credem că există o sumedenie de oameni care nu-şi găsesc locul în locaţiile din oraş. Noi încercăm să-i scoatem din casă şi să îi aducem într-un loc cu adevărat deosebit“, a declarat Horaţiu Dejan, din partea Jazzisimo la începutul acestei stagiuni, care va debuta joi 13 septembrie de la ora 23, cu un concert susţinut de Fely & The Band.
Pe parcursul noii stagiuni, Jazzisimo promite o serie de platforme de evenimente speciale care vor include spectacole de cabaret şi evergreen-uri, spectacole de teatru şi multe happening-uri. „Alături de evenimente ca teatru, cabaret sau musical-uri vrem să oferim şi petreceri care se adresează noului val de tineret “wanna be”, cei care sunt trendy şi vor să ţină pasul cu tendinţele actuale de lounge party“, a declarat Paul Soll, managerul de evenimente al locaţiei.
În Jazzy Eclectic Stage Room vor avea loc concerte cu invitaţi diverşi, spectacole One Man Show cu actori de marcă, piese de teatru, piano concert, cabaret/burlesque, musical-uri sau show-uri cu iluzionişti. În Jazzy Trendy Lounge Room vor avea loc evenimente denumite generic Partyssimo cu dansatori de balet clasic, saxofonişti, contorsionişti şi mimi. În fiecare sâmbătă de la ora 12 va fi proiectat câte un film în noul concept Moviessimo iar în fiecare seară la ora 21 pe ecranul Jazzissimo va rula un film clasic (mut sau nu). Printre surprizele care se pregătesc aici este şi aceea că în scurt timp aici va performa şi trupa localului, Jazzissimo Band, formată din elevi ai Liceului de muzică Ion Vidu. Tot la capitolul proiecte, cei din Jazzisimo pregătesc săptămânal câte o călătorie în jurul lumii, în cadrul căreia vor colabora cu institutele de cultură prezente în Timişoara, iar acest concept se va regăsi în tematica petrecerilor şi a băuturilor servite la faţa locului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!