Proiectul Lucian Nagy & Balkumba Tribe a luat naștere în 2014, la inițiativa lui Lucian Nagy. Primul concert susținut a avut loc la Berlin, grupul de muzicieni pregătindu-se acum să pornească într-un turneu național, care îi va purta și la Timișoara.
Ideea numelui de „Balkumba Tribe” a fost concepută tot de Lucian Nagy, în urma multor ani de studiu în sfera de „World Music”, fiind astfel fuzionate idei din cultura muzicală balcanică şi cea indo-africană. Apar şi influenţele din sfera jazz-ului şi a muzicii afro-latine, deoarece fiecare membru al grupului vine dintr-o zonă unde a studiat cu maeştrii ai acestui vast gen. Din proiect nu lipsește nici Sebastian Spanache, timișoreanul cunoscut în toată țara, dar și în afara granițelor, pentru talentul său.
Concertul de la Timișoara va avea loc pe 22 iunie, la Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul, de la ora 20. Aici, amatorii de muzică bună, în special de jazz, vor avea ocazia să-i vadă pe Lucian Nagy (saxofon, flaut, kaval, bulgar, duduk și alte instrumente etnice), Gabriel Rosati (trompetă), Sebastian Spanache (clape), Johann Berby (bass), Csabi Pusztai (tobe) și Steve Brookfield (sunetist).
Proiectul Lucian Nagy & Balkumba își propune să aducă muzica cât mai aproape de public, ridicarea nivelului muzical de profil, dar îndeamnă și la schimburi interculturale între membri din diferite comunități.
Cei care nu vor să rateze acest eveniment sunt așteptați pe 22 iunie la Grădina de Vară, iar prețul unui bilet de intrare este de 30 de lei. Studenții vor putea să achiziționeze bilete de 40 de lei care permit accesul a două persoane la concert. Biletele pot fi procurate de la casieria Filarmonicii Banatul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!