Concertul va avea loc joi, 19 februarie, în The Note Pub. Pe scenă va urca trupa byron care promite un „concert electric de rock alternativ”. Dan Byron, 6fingers, Dan Georgescu și László Demeter sunt cei care se află în spatele melodiilor byron. Grupul s-a format în 2006, iar de atunci a cântat prin toată țara. byron a scos pe piață cinci albume de studio, cel mai recent fiind „Perfect”, din 2011. Acesta a fost și primul material discografic al trupei cu versuri în limba română.
Bucureștenii de la byron au lansat și două DVD-uri, iar concertul susținut de aceștia la Salina Turda este binecunoscut de fani. Trupa s-a remarcat și prin coloana sonoră a serialului „Rămâi cu mine”, care se difuzează pe HBO. Nu în ultimul rând, de menționat este și concertul din decembrie 2014, atunci când trupa a cântat alături de o fanfară militară și un cor de copii.
Cei care vor să se bucure de concert sunt așteptați în The Note Pub de la ora 21.
Foto: Facebook
Citiți principiile noastre de moderare aici!