„Mă bucur foarte mult că sunt din nou în Timişoara, mai ales datorită faptului că acum câteva luni nu ştiam dacă o să mai pot fi prezent vreodată aici“, au fost cuvintele cu care muzicianul născut în 1961 şi-a început recitalul timişorean, în care a fost acompaniat de colegii săi din trupa The Blue Workers, făcând referire la accidentul cerebral pe care l-a suferit la sfârşitul anului trecut.
Publicul a avut parte de o serie de hituri din vistieria artistului, iar de aplauze furtunoase a beneficiat piesa Caruso (Ti voglio benne assai) cântată de Ioan Gyuri Pascu în duet cu Cristi Iorga.
În mai multe momente ale spectacolului, Ioan Gyuri Pascu i-a îndemnat pe cei prezenţi să se bucure cât mai mult de „trăirile interioare ale fiecăruia“, iar alături de el cei care au făcut ca această seară să fie una specială au fost „lucrătorii albaştri“ adică Marian Mihăilescu, Cristi Iorga, Teo Boar şi Vlady Cnejevici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!