Ediția din acest an a festivalului Rock la Mureș va avea loc în perioada 13 – 14 iulie, la Periam – Port.
„Spre deosebire de multe alte manifestări de acest gen, unul din atuurile evenimentului desfăşurat în Periam – Port este acela că energia degajată de public este una eminamente pozitivă, lucru de care s-au convins numeroșii spectatori care au participat la edițiile trecute ale manifestării. Grație peisajului deosebit, trupele prezente la Rock la Mureș reuşesc de fiecare dată să creeze o atmosferă deosebită, de familie, care face să dispară barierele dintre artişti şi public”, spun organizatorii.
Anul acesta vor fi prezenți peste 25 de artiști naționali și internaționali pe cele cinci scene ale festivalului. Evenimentul promite 48 de ore cu muzică bună, pe toate gusturile. Va fi și un camping gratuit.
Celebra trupă de punk The Exploited, care va urca pe scena festivalului Rock la Mureș, formată în 1979, în Edinburgh, Scoția, a explodat pe scena punk rock cu albumul de debut „Punk’s not Dead”, un material discografic care a ajuns pe primul loc în topul albumelor independente în 1981. În prezent trupa este formată din Wattie Buchan, Wullie Buchan, Irish Rob și Matt Justice.
Festivalul Rock la Mureş, primul eveniment de acest gen „open – air“ din ţara noastră, a luat naştere în vara anului 2002, la iniţiativa a doi pasionaţi de muzică, Helmuth Jost şi Nicolae Buda „(„Nita“). După ce au organizat câteva concerte rock în zona Periam-ului, cei doi s-au hotărât să pună bazele unui festival „ca afară“ şi au reuşit să adune în mirifica locaţie din Periam – Port, la malul Mureşului, o serie de formaţii autohtone şi internaționale care au dat o culoare deosebită acestei manifestări.
La prima ediție au cântat alături de trupe româneşti şi Brain Damage (Serbia), Metalspurhunde (Elveţia), Baracka the snobs (Ungaria), Les Cheffeurres (Elveţia) şi a fost prezent şi DJ-ul german Martin Sprissler.
După ediţia din vara anului 2008, festivalul a intrat într-o pauză, iar în 2017 evenimentul a pornit din nou la drum, cu austriecii de la Death Before Digital, timişorenii de la Grave For Sale, sârbii de la D.O.D – Drink or Die, legendarii punkişti timișoreni Haos, Implant pentru Refuz, R.O.A. și mulți alții.
Biletele și abonamentele se pot achiziționa online și de la fața locului, prețul unui bilet pentru o zi este de 60 lei, iar un abonament pentru 2 zile costă 80 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!