Festivalul Electroruga de Buzad va avea loc în perioada 1-2 septembrie 2018, la poalele Dealurilor Lipovei, la The Village, și își propune să ofere o experiență de neuitat, invitând publicul să exploreze zona și să înțeleagă modul de viață a localnicilor, totodată oferind muzică bună, relaxare și distracție!
În cadrul festivalului rural Electroruga vor fi concerte, vizite ghidate ale zonei și ale caselor localnicilor care își deschid porțile, intervenții din cadrul Regio Earth și o alee a artelor și meseriilor, respectiv a produselor locale.
„Dorim sa promovăm în cadrul festivalului producătorii locali, care să poată expune și vinde produse tradiționale, să oferim participanților o experiență autentică prin posibilitatea de cazare în casele sătenilor”, spune Cristian Philipp, organizator al festivalului, pentru că organizatorii își doresc să implice foarte mult oamenii locului, adăugând: „Suntem siguri că sătenii din Buzad și din împrejurimi ne vor fi alături și ne vor sprijini în activitățile ce se vor desfășura în măsura în care ei se vor implica alături de organizatori pentru promovarea acestei minunate zone”.
Prima zi a festivalului va fi dedicată muzicii electronice.
Line-up 1 septembrie, începând cu orele 16.00 până la 6 dimineața: No Pame live, JFB, Mc Xander live, B.A.U. live, ENEI (critical music), Dc Breaks & Load Star presents opposition, The Herbaliser live plus multi alții. Line-up-ul a fost alcătuit cu sprijinul TM BASE. Un headliner surpriză va fi anunțat la începutul lunii august!
A doua zi, 2 septembrie, denumită Street Spirit, aduce în fața publicului o serie de performance-uri inedite puse în scenă de artiști stradali din toată lumea. Pentru acest line-up organizatorii au primit sprijin din partea Asociației londoneze The Busking Project.
Pe parcursul a celor două zile, festivalierii vor avea parte de nenumărate activități, ateliere creative, precum: Scratching cu JFB, tehnici de improvizație teatrală, proiecții Timishort, ciobăneală, produs ceaiuri și uleiuri, confecționat măști tradiționale, cusut tradițional, caligrafie, făcut noduri.
Producătorii locali din Timiș și Arad vor fi prezenți pe toată perioada festivalului pe o alee special amenajată unde își vor expune și comercializa produsele.
Orășenii care vor veni la Electroruga vor avea posibilitatea să se cazeze la localnici în regim de BNB, astfel având experiența unei nopți dormite la țară.
Transportul în cele două zile este asigurat prin autobuze puse la dispoziție de organizatori, patru dintre ele fiind amenajate ca PARTY BUS, cu DJ locali cunoscuți.
Începând de azi până la sfârșitul lunii mai biletele pe două zile sunt 99 de lei, iar de la 1 iunie prețul abonamentului va crește progresiv până la suma maximă de 99 de lei pentru prima zi de festival și 79 de lei pentru ziua a doua de festival, adică 178 de lei pentru ambele zile. Organizatorii estimează ca vor fi 2.000 de persoane la Electroruga de Buzad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!