Concertul va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, în clubul Daos. Aici, Robin and the Backstabbers se vor reîntâlni cu fanii timișoreni, alături de care vor cânta și cel mai nou hit al trupei, „Arhanghel’sk”.
Recent, membrii formației au lansat și un videoclip pentru această piesă, iar albumul de pe care face parte melodia va fi lansat anul viitor.
Robin and the Backstabbers s-a bucurat de succes încă de la debut. Bazele formației au fost puse la București, în 2010, iar de atunci trupa a fost premiată în repetate rânduri.
Andrei Robin Proca, Florentin Vasile, Eugen Nuțescu, Vladimir Proca, Radu Moldovan și Andrei Fântână, sunt cei șase artiști care se află în spatele proiectului Robin and the Backstabbers. Până acum grupul nu a scos decât un singur album de studio, „Bacovia Overdrive vol. 1: Stalingrad”, urmând ca la anul să fie lansat și „Bacovia Overdrive vol. 2: Arhanghel’sk”.
Cei care vor să petreacă o seară de neuitat cu cea mai bună muzică, sunt așteptați sâmbătă în Daos, de la ora 21.
Citiți principiile noastre de moderare aici!