Formaţia, care a căpătat un statut de legendă fiindcă a cântat printre altele la festivalul Woodstock din 1969, a fost într-o formă de zile mari, cei patru muzicieni de pe scenă oferindu-le celor prezenţi un show în adevăratul sens al cuvântului. Seara a debutat cu acordurile sibienilor de la Riff, care au încântat audienţa cu piese ca Plouă la Woodstock sau Mr. Jimy, aceasta din urmă dedicată memoriei lui Jimi Hendrix. Trupa în a cărei componenţă se regăseşte şi o prezenţă feminină (Mihaela Grigoraş – claviaturi) a reuşit să încălzească atmosfera şi a beneficiat de un feedback cât se poate de pozitiv.
Principala atracţie a serii – recitalul Ten Years After – a debutat în forţă şi a prilejuit spectatorilor câteva momente de excepţie, pe parcursul celor două ore de show muzicienii interpretând atât piese arhicunoscute din repertoriu (Love like a man, I’m going home, Hear me calling sau I’d love to change the world) cât şi melodii incluse în albumele mai recente (Evolution sau Now). La cei 68 de ani ai săi, basistul Leo Lyons a demonstrat că are o vitalitate extraordinară, emanând pe tot parcursul concertului o energie pozitivă demnă de admirat. Clapele lui Chick Curchill – deşi n-au fost „prea în faţă“ – au adus un plus de culoare spectacolului, iar Ric Lee a susţinut la tobe un moment solo absolut terifiant, care a fost de altfel şi singurul „respiro“ al colegilor săi de trupă pe parcursul celor 120 de minute de show. Cel mai tânăr membru al trupei, Joe Goolch (34 de ani) – care i-a luat locul lui Alvin Lee în 2003 – a fost cât se poate de „sudat“ cu ceilalţi colegi de echipă, astfel încât per ansamblu Ten Years After a sunat cât se poate de bine şi omogen.
Din păcate, sala Filarmonicii nu s-a umplut pentru acest eveniment deosebit, iar printre cei aflaţi în sală s-au numărat muzicieni ca Adi Bărar, Bujor Hariga, Tavi Iepan sau Laci Farkas (Quo Vadis) dar şi oficialităţi, cum ar fi preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc.
După concert, membrii trupei au acordat autografe şi s-au fotografiat cu cei care şi-au manifestat această doleanţă în foaierul sălii, iar pentru „cunoscători“ acest eveniment a fost fără îndoială concertul rock al anului, la Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!