Concertul va avea loc duminică, 5 aprilie, de la ora 19, la Ambasada. Teodor Pop, Mihai Moldoveanu și Szabó Csongor-Zsolt, adică JazzyBIT, îi vor încânta pe timișoreni atât cu piese deja cunoscute, dar și cu materiale noi.
„Au trecut nouă luni de la ultimul nostru concert în Timișoara, timp în care am compus piese noi, piese ce urmează să ajungă pe al doilea nostru album. Aceste piese se vor putea asculta în premieră la Ambasada”, au transmis membrii trupei.
Concertul va ține aproximativ 75 de minute, iar prețul unui bilet de intrare este de 25 de lei. Cei care doresc să se bucure de concertul JazzyBIT sunt sfătuiți să vină la Ambasada din timp pentru că locurile sunt limitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!