Warsaw Village Band (Polonia) a plecat la drum în 1997, iar cinci ani mai târziu și-a început cariera internaţională, după înregistrarea albumului „People s Spring”, la casa germană de discuri Jaro. Reacţia publicului german la acest album a fost uimitor de bună, punct din care Warsaw Village Band au fost propulsaţi pe scena de world music internaţională.
În 2004, trupei i-a fost decernat prestigiosul premiu BBC Radio 3 Award pentru world music la categoria “best newcomer”. În acelaşi an au primit premiul European Broadcasting Union pentru cea mai bună înregistrare de muzică tradiţională. În 2004 au înregistrat un nou album de succes, „Uprooting” şi au primit premiul polonez „Fryderyk” pentru cel mai bun album de muzică tradiţională. În 2006, BBC a făcut un documentar despre istoria trupei.
Festivalul Plai 2011 va avea loc în perioada 16-18 septembrie şi este organizat de Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Consiliul Judeţean Timiş, Institutul Polonez, Forumul Cultural Austriac, Ministerul Culturii al Republicii Populare Chineze şi alţi parteneri.
Biletele pentru ediţia din acest an a Festivalul Plai pot fi achiziţionate online de la eventim.ro, precum şi din reţelele de magazine Germanos, Vodafone, Orange, Domo sau din librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Preţul biletelor este de 45 de lei pentru ziua de vineri, 16 septembrie, 55 lei pentru ziua de sâmbătă, 17 septembrie, şi 30 de lei pentru ziua de duminică, 18 septembrie. Preţul unui abonament valabil pentru toate cele trei zile de festival este de 65 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!