„Embargo Fest este un «remember» al anilor ’90, când o rezoluţie ONU a cerut tuturor statelor să impună sancţiuni economice Republicii Federale Iugoslavia. România a dat curs acestei rezoluţii, dar cetăţenii români au ales să îi ajute pe sârbi dezvoltând economia «subterană».
La nici o săptămână de la impunerea embargoului, sute de canistre pline cu benzină şi motorină au ajuns de la români la sârbi. A început perioada în care comunitatea din zona de vest a ţării, care se afla la graniţă cu Serbia, a trăit din micul trafic, cu muzica şi produsele din fosta Iugoslavie. Vrem ca prin acest festival să ne reamintim de acele vremuri”, transmit organizatorii festivalului, Asociația Sfera Timișoarei.
Vineri 18 mai, de la ora 16:00 va avea loc proiecția filmului documentar „Peisaj dupa embargo”, de Florin Iepan (TVR Timişoara). Apoi cântă Amaro Del (Serbia), Spitalul de Urgenţă şi Mihai Mărgineanu şi Banda.
Sâmbătă, 19 mai, de la ora 17:00 va urca pe scenă Ansamblul de dansuri sârbeşti Sf. Sava din Sânnicolau Mare, după care vor concerta The Weekend Bandits, Lucky Cash (Serbia) şi Cargo.
Teatrul Merlin din Timişoara îi va încânta pe copii cu un spectacol de teatru, ”Noua poveste a Scufiţei Roşii”, duminică, de la ora 17:00. Seara va continua cu Olivera Petcov, Melting Dice, iar mai apoi va avea loc mult așteptatul concert al celor de la Bajaga i Instruktori.
În fiecare zi de la ora 24:00, Embargo Fest îi aşteaptă pe cei care doresc să continue petrecerea la Green Stage unde vor putea asculta diferite stiluri de muzică mixate de K-Lu, Mr. Goju (MNE), DJ Axa, B:Hex şi Spazm. Accesul la Green Stage va fi gratuit.
Organizatorii festivalului pun la dispoziţie și un autobuz care va face câte trei curse gratuite, în fiecare zi, între Timişoara și Dudeştii-Vechi. Locuri de cazare se găsesc în Sânnicolau Mare și va fi pregătit și un spaţiu de campare cu acces gratuit.
„Embargo Fest îşi propune să ajute la dezvoltarea unei vieţi culturale diversificate şi competitive la nivelul judeţului Timiş şi la creșterea vitalității formelor culturale specifice minorităților naționale, în contextul în care, anul acesta, comunitatea bulgarilor din Dudeştii-Vechi sărbătoreşte 280 de ani de la venirea pe teritoriul României”, mai spun organizatorii.
Biletele valabile pentru o singură zi costă 20 lei, iar abonamentul pentru toate cele trei zile va fi 50 de lei. Biletele și abonamentele se pot achiziționa de la intrare. Urmărește aici toate detaliile festivalului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!