Campioană la rugby în 15, codaşă la rugby în 7. Aşa s-ar putea prezenta cel mai bine situaţia de la RCM mvt Universitatea Timişoara, care a încheiat pe locul opt primul turneu al campionatului. Galben-albaştrii au încasat înfrângeri după înfrângeri pe terenurile din complexul Arcul de Triumf, unde în urmă cu o săptămână dădeau lovitura.
„Nu se pot spune prea multe. A fost un experiment nereuşit, ne-au bătut toţi. Ne-am prezentat cu o echipă ce nu este deloc potrivită pentru rugby în 7. După această clasare ne-am luat gândul să mai prindem podiumul anul acesta la rugby în 7”, a spus directorul sportiv Dănuţ Borzaş.
RCM a ajuns pe locul 8 după ce a învins retrogradata Poli Iaşi cu 17-12, iar apoi a pierdut pe rând cu CSM Bucureşti (0-26), Farul Constanţa (0-21), CSM Baia Mare (7-26) şi Universitatea Cluj (7-19). Primul turneu a fost câştigat de Farul Constanţa, învingătoare în finala mare în faţa lui CSM Bucureşti.
Turneul doi al Superligii de rugby în 7 are loc peste o săptămână tot la Bucureşti, iar ultimul turneu este programat peste două săptămâni la Timişoara.
Campioana incepe Superliga de rugby in 7
Citiți principiile noastre de moderare aici!