După ce a negociat cu Mălin Moţ, Chester Williams sau Neculai Nichitean pentru funcţia de antrenor, RCM Universitatea Timişoara l-a „uns” în funcţia de principal pe Cosmin Cioriciu.
„Este cea mai bună soluţie pentru echipă. Cioriciu a fost o variantă calitate-preţ mai bună pe care am avut-o la îndemână. Îi dăm şansa să demonstreze ce poate. Negocierile cu ceilalţi antrenori au căzut din diferite motive”, au anunţat oficialii RCM Universitatea luni, la reunirea echipei din Banat.
„Alegerea lui Cioriciu e cea mai bună variantă în opinia mea. Cu el pe bancă putem juca finala mare. La urma urmei noi, jucătorii, suntem protagoniştii pe teren, de noi depinde rezultatul”, a întărit şi Vali Calafeteanu.
Cioriciu a primit un staff nou, urmând a fi secondat de jucătorul Cristian Miu şi de preparatorul fizic Ionică Cărăbaş. Obiectivul acestora este de a duce echipa în finala Superligii şi un parcurs cât mai lung în Cupa României. Pentru ca acest lucru să fie realizat studenţii vor primi întăriri în această vară.
„Ca să ne batem cu Baia Mare de la egal la egal avem nevoie şi de o bancă de rezerve pe măsura titularilor. Ne trebuiesc un taloner, un fundal şi jucători de linia a doua. Eu am dat conducerii o listă cu jucătorii pe care îi dorim, rămâne să vedem ce pretenţii au. Fireşte că vor şi pleca unii jucători care au jucat mai puţin sau chiar deloc”, a precizat Cioriciu.
Cosmin a condus luni primul antrenament de după vacanţă. În programul de pregătire acesta a inclus antrenamente la baza proprie până în 3 septembrie, când va avea loc un cantonament la mare. Pentru această perioadă se caută parteneri pentru meciuri amicale. Un al doilea cantonament al RCM Universitatea, montan de această dată, este prevăzut pentru începutul lunii octombrie, odată cu revenirea la echipă a internaţionalilor Cătălin Fercu, Mădălin Lemnaru, Valentin Calafeteanu şi Stelian Burcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!