Noua echipă a celor de la Dunărea Călăraşi a devenit o mini Politehnica Timişoara. Trei dintre handbaliştii care au evoluat cu real succes la formaţia alb-violetă au ales oferta clubului călărăşean. Acolo au ajuns Iulian Halcă şi Mihai Timofte, iar ultimul care a semnat cu acest club este Irakli Chikovani.
Alţi doi handbalişti au ales să plece la alte cluburi. Astfel, ungurii de la Tatabanya au anunţat pe pagina oficială semnarea unui nou contract cu Demis Grigoraş, contract valabil timp de doi ani. De asemenea Cristi Fenici semnase deja cu noua echipă de handbal a Constanţei, Dobrogea Sud.
Sportivii de la clubul timişorean s-au plâns că au de recuperat de la bănăţeni salarii pe jumătate de an, pentru perioada în care Curtea de Conturi interzisese acordarea de către autorităţile timişorene şi timişene a banilor de la buget pentru susţinerea clubului şi momentul în care CH Poli a fost preluată în structura noului Sport Club Municipal.
Echipa alb-violetă a terminat campionatul, surprinzător pentru unii, pe locul trei, ceea ce i-a asigurat locul în Cupa EHF. Deşi se ştia de dorinţa sportivilor de a părăsi clubul, acesta a confirmat prezenţa în întrecerea continentală. Rămâne de văzut cu cine se va prezenta formaţia la începutul competiţiei.
Articole pe aceeași temă:
O ultima incercare pentru salvarea CH Politehnica Timisoara. Consilierii locali n-au gasit solutia
CH Politehnica Timisoara a confirmat participarea in Cupa EHF
Citiți principiile noastre de moderare aici!