RCM joacă tare pe piaţa transferurilor. După ce la începutul lunii octombrie a înregimentat un comando de 12 rugbişti şi un finanţator de la CSU Arad, galben-albaştrii continuă loviturile de imagine.
Ultimii doi sportivi rezolvaţi de bănăţeni sunt dinamovistul Horaţiu Pungea, jucător cu prezenţe în Stejarii Bucureşti, şi suceveanul Lucian Preuţescu, jucător în vârstă de 24 de ani.
„La reunirea de luni vor fi două nume noi. Pungea, un jucător de linia I de la Dinamo, şi Preuţescu, care joacă în linia a II-a de la Suceava. Până la finalul acestei luni vor mai sosi sigur trei jucători, dar lista e deschisă. Timişoara e cea mai atractivă echipă din ţară. Avem cei mai mulţi internaţionali, chiar mai mulţi decât Baia Mare, şi asta spune ceva”, consideră secretarul clubului din Ronaţ, Dănuţ Borzaş.
Pe lista de cumpărături a Timişoarei rămâne cu un semn de întrebare şi samoanul Jeff Makapelu.
De la reunirea de luni vor absenta din lotul lui Alexandru Domocoş cei cinci rugbişti convocaţi în selecţionata divizionară Stejarii Bucureşti, respectiv Burcea, Calafeteanu, Drenceanu, Lazăr şi Lemnaru. Bănăţenii intră tare în pâine, cu două antrenamente din prima zi.
C. O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!