Deşi a venit într-o ţară pe care a căutat-o pe google doar înainte de a fi transferat, Umaga speră să facă o impresie plăcută şi să ajute echipa la care a fost angajat. “Vă spun sincer nu ştiam aproape nimic de România, nici nu ştiam unde este pe hartă. Am căutat pe internet şi am aflat”, a declarat Umaga la prezentarea oficială la Timişoara.
El spune că îl cunoştea personal doar pe Paula Kinikinilau, dar că a fost bine primit de colegii său la prima întâlnire cu aceştia. “Azi am fost la sala de forţă, mi-am cunoscut noii colegi şi am fost bine primit. Despre Chester Williams am auzit multe, e un nume cunoscut, iar acum l-am cunoscut şi personal”, a mai declarat Jack Umaga. El a mai spus că îşi doreşte să cunoască mai mult Timişoara, dar şi România.
Deocamdată, lista echipierilor de la RCM s-a închis, lotul fiind definitivat. Totuşi, continuă căutările de posibile noi speranţe. Unde aceasta? Acolo unde rugby-ul e sport practicat la şcoală în orele de educaţie fizică. Mai mulţi membri ai echipei tehnice a clubului vor avea o vacanţă interesantă, în insulele Pacificului, în Samoa sau Tonga, acolo unde se vor căuta jucători tineri şi talentaţi pentru a fi aduşi la Timişoara şi a fi integraţi treptat în echipă. Aceştia ar putea beneficia inclusiv de sprijin pentru a intra la Universitatea de Vest, instituţie parte a clubului timişorean.
Rugbistii de la RCM Timisoara au dat noroiul din Ronat pentru gazonul sintetic de la Dan Paltinisanu
Citiți principiile noastre de moderare aici!