Cel mai bun rugbist la cea mai bună echipă! Este fraza care defineşte cel mai bine legitimarea lui Daniel Carpo la câştigătoarea Cupei României. MVP-ul campionatului românesc în ultimii doi ani, jucătorul în vârstă de 28 de ani, este noul rugbist al RCM-ului. Mutarea a fost parafată marți, la Izvorani, acolo unde tulceanul se află în cantonament cu echipa naţională.
„Carpo este jucătorul nostru. A semnat contractul de joc şi toate actele sunt rezolvate. Este una dintre cele mai importante achiziţii pentru noi. La sfârşitul săptămânii va veni la Timişoara şi va face cunoştiinţă cu noii săi colegi şi cu staff-ul tehnic”, a confirmat directorul RCM-ului, Dan Borzaş.
Carpo este jucător de linia a treia, fiind un obişnuit al numărului 8 la echipa de club sau la naţională. Cariera lui Carpo se confundă cu cea a Farului Constanţa, singura echipă pentru care a jucat. Cu alb-albaştrii nu a reuşit să câştige titlul de campion, dar a fost propulsat în echipa naţională unde a strâns multe convocări.
În sezonul recent încheiat, Farul a pierdut medalia de bronz a campionatului după un meci pierdut chiar în faţa Timişoarei.
Legitimarea lui Carpo este doar prima dintr-o serie de 6-7 jucători de valoare ce vor veni în Ronaţ în această iarnă. Tulceanul este al doilea transfer important făcut de RCM după lovitura de imagine reprezentată de aducerea antrenorului sud-african Chester Williams.
Citiți principiile noastre de moderare aici!